Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Școala din Vulcăneasa-Mera va fi reabilitată și extinsă

Școala Gimnazială nr 1 din Vulcăneasa, comuna Mera, va fi reabilitată și extinsă. Primăria Mera a scos la licitație serviciile de elaborare PT, asistență tehnică și execuție lucrări pentru proiectul „Reabilitare și extindere Școala Gimnazială nr 1, Sat Vulcăneasa, Comună Mera, județul Vrancea“. Valoarea investiției este de peste 1,1 milioane de lei. În cadrul acestui proiect va fi realizat un corp nou de clădire, în care se vor amenaja grupurile sanitare pe sexe şi pentru profesori, corp de construcţie cu structura independentă de structura corpului principal. De asemenea, va fi extins corpul în care funcţionează școala cu realizarea unui hol de acces şi a unui spaţiu pentru grupurile sanitare, cu intervenţiile asupra unui perete exterior, constând în schimbarea poziţiei golurilor de ferestre şi uşi de acces. „Structura noului corp de clădire se va realiza independent de structura existentă, cu fundaţii în zona de cuplare, executate excentric cu rost de tasare şi seismic între cele două construcţii – consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural; tâmplăria existentă din lemn nu asigură o etanșare corespunzătoare și se impun măsuri de schimbarea a acesteia; înlocuirea pardoselii din parchet degradate – înlocuirea pardoselii din mozaic degradate – verificarea și refacerea instalației electrice conform normelor în vigoare; refacerea plafoanelor, a tencuielilor exterioare și interioare“, se arată în caietul de sarcini al investiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?