Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Întâlnire a primarilor vrânceni cu directorul ADR Brăila. Tema discuțiilor: fondurile europene

Consiliul Județean Vrancea a găzduit luni o întâlnire a primarilor din județ cu Luminița Mihailov, directorul general al ADR Sud-Est Romania. Edilii au primit informații importante despre noul Program Operațional Regional 2021-2027, despre Programul Național de Redresare și Reziliență și despre investițiile care pot fi realizate la nivelul localităților cu fonduri europene în această programare financiară, în domeniile: consolidarea și reabilitarea energetică a  clădirilor publice, sănătate (finanțare pentru cel puțin 2.000 de cabinete a medicilor de familie, la nivel național), educație (reabilitare și dotări școli), servicii sociale.

Primarii prezenți la ședință au adresat conducerii Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est numeroase întrebări, astfel încât s-au adus lămuriri cu privire la neclaritățile referitoare la accesarea fondurilor europene, în vederea facilitării absorbției sumelor necesare dezvoltării comunităților. ”Edilii au fost informați despre planurile privind calendarul estimativ din acest an, proiecte și ghiduri, corelarea cu cele din cadrul PNRR, dar și despre nevoia de implementare a unor proiecte care să ducă la diminuarea cu 30% a gazelor cu efect de seră. În ceea ce privește capitolul ”Educație”, se vor putea accesa fonduri pentru construcții, reabilitări sau extinderi de școli, avându-se în vedere proiecția privind numărul de elevi pe care comunitățile din Vrancea îl vor avea”, a afirmat Catalin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, care a prezidat ședința.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?