Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Directoare de școală acuzată de „comportament dictatorial“. Aceasta amenință cadrele didactice cu judecata


Scandal de proporții la Școala Nănești cu câteva săptămâni înainte de începerea noului an școlar. Mai multe cadre didactice din cadrul unității de învățământ o acuză pe directoare de „comportament dictatorial”, în timp ce aceasta din urmă susține că scandalul este artificial, unele cadre didactice dorind funcția sa de conducere. În cadrul Școlii Nănești sunt 18 cadre didactice pe statul de plată.

Profesoara pentru învățământ primar Daniela Popoiu spune că toate deciziile din cadrul unității de învățământ ar fi luate de directoarea Valentina Tofan împreună cu soțul său, profesorul Ștefan Tofan, iar când mai multe cadre didactice au dorit să se înscrie la concursul pentru experți în management educațional, scandalul ar fi luat amploare. „Doamna directoare se comportă dictatorial împreună cu soțul său, care nici măcar nu este titular la noi, ci este plătit cu ora. Dumnealui predă engleza, iar doamna istoria. Toate deciziile ei le iau, nu este convocat consiliul de administrație pentru a ni se cere părerea. De exemplu, a venit cu bugetul gata făcut, deși s-au făcut niște liste că trebuie materiale la fizică, la grădiniță. Eu am propus niște cursuri de formare profesională, că dau bani și am cerut să mi se deconteze. Mi s-a spus că nu se poate. Nouă nu ni se cere părerea în legătură cu școala, nu suntem lăsați, de exemplu, să ne alegem responsabilii de comisii. Eu am ridicat diverse probleme și dumneaei mi-a spus că sunt ultima venită în școală, așa că trebuie să tac. Anul acesta nu a vrut să-mi elibereze calificativul pentru a mă înscrie la concursul de metodiști. Să știți că fiecare cadru didactic a avut experiențe neplăcute de ei. Trei fete au depus dosarele pentru experți în management educațional și a tergiversat eliberarea adeverințelor, uneia nici nu i-a eliberat până la urmă. Am făcut depresie din cauza dumneaei și am intrat chiar și în concediu medical. Am tolerat ca să nu audă lumea, dar nu se mai poate să mergem la școală cu frică. Cum apare cineva care îi pune funcția în pericol, cum începe scandalul„, a afirmat Daniela Popoiu.
Cadrele didactice au trimis mai multe sesizări la Inspectoratul Școlar cu privire la atmosfera din școală, ba chiar și la Ministerul Educației Naționale și la Sindicatul Liber din Învățământ, spune profesoara Popoiu. De asemenea, o altă sesizare a fost făcută la Poliția Economică, precizează aceasta, în care au fost reclamate mai multe nereguli.

„Atmosfera de lucru ar trebui să fie degajată”

Și învățătoarea Cristina Oană spune că nu-și mai poate desfășura activitatea în stres. Susține că a ajuns în situația de a vrea să se transfere la o altă unitate de învățământ. „Nu se mai poate așa. Nu-i vrea nimeni funcția, noi vrem doar să ne facem meseria pe care o iubim, vrem să ne facem treaba. Problema este că nu ajungem la capăt cu dumneaei. Dacă te implici în diverse activități, de ce o faci, dacă nu te implici, de ce nu! Eu lucrez în această școală de 20 de ani și am venit mereu cu drag la muncă, am prins mulți directori. Dar de când este doamna directoare, mă duc la școală doar pentru copii. Suntem un colectiv de oameni tineri și atmosfera de lucru ar trebui să fie degajată, dar evităm să mai mergem în cancelarie pentru a nu fi implicați în certuri, unele dintre ele ca de mahala. Eu nu m-am certat cu ea, dar să știți că aș avea multe să-i spun. Ce a fost școala asta și cea a ajuns! Am ajuns să ne fie frică, să ne gândim mereu: oare azi cu cine se mai ceartă?”, a susținut Cristina Oană.

Directoarea e convinsă că cineva îi vrea funcția

În replică, directoarea Valentina Tofan susține că acele cadre didactice care se plâng îi vor funcția, ba chiar „bat din picior că o vor”. Ea a cerut efectuarea unei anchete în școală pentru a demonstra că acuzațiile care i se aduc sunt nefondate. „Sunt singurul membru în corpul de experți (de vineri mai este încă un membru-n.r.). Eu nu discut decât pe probe, să dovedească faptul că eu am făcut ce spun ele. Se numește fals în declarații ce fac ele, dar nu intru în amănunte. Mă doare ce se întâmplă, deoarece ele au fost în echipa mea. Domnul Cristea (inspectorul școlar general-n.r.) cunoaște problema. Eu am lucrat foarte mult pentru reabilitarea școlii, pe când ele au stat în concediu de la 1 iulie până la 1 septembrie. În iunie doamnele m-au amenințat că nu le-am eliberat niște documente, dar eu nu eliberez documente din burtă. Iar în privința acuzațiilor la adresa soțului, nu există așa ceva. În școală există un singur director, nu doi. Soțul nu are nicio legătură”, a precizat aceasta.
Directoarea a adăugat că este specificat în regulament faptul că ședințele cu părinții trebuie anunțate conducerii unității de învățământ, dar „nu sunt informată decât în ziua cu ședința”. „Veniți să vedeți școala! Este ușor de împroșcat cu noroi. Toată vara nu am avut liniște din cauza asta. Dacă pe lista celor care reclamă se află și Gavrilă Ileana, să știți că este o răzbunare deoarece i-am luat locul soțului ei, care a fost director. Eu nu am frică de nimic, am fost și sunt corectă. Ele și-au făcut orele de la 8.00 la 12.00 și apoi pleacă acasă. Și să știți că noi, directorii, avem salariile aproape cât al lor, dar plecăm ultimii și avem pe umeri toate controalele. Nu e ușor. Să reclame, dar să aducă dovezi. Dacă onoarea mea este pusă în joc, le dau în judecată. Eu sunt corectă, am avut și rezultate cu copiii la nivel național. Este munca mea, că mi-am păstrat și ore. Prima facultate am făcut-o la Iași, la istorie, iar anul acesta am terminat engleza la Dunărea de Jos”, a adăugat directoarea Valentina Tofan.
În replică, educatoarea Ileana Gavrilă spune că scandalul de la Școala Nănești nu are nicio legătură cu faptul că actuala directoare l-a succedat în funcție pe soțul său. „De cinci ani pune același disc, un disc stricat. Nu este vorba de așa ceva. Eu sunt dezamăgită. De 20 de ani sunt și consilier local și cunosc foarte bine legile. Am fost delegată de administrația locală în Consiliul de Administrație al școlii și dacă am pus întrebări pertinente, iar ea nu a răspuns corect, a considerat că este răzbunare. Așa a considerat întotdeauna, dar i-a luat locul soțului meu după ce acestuia i-a expirat mandatul. Pe doamna directoare o cunosc de când era la grădiniță, am șters-o la nas. Dar ea nu s-a comportat cu respect de când a venit în școală ca profesor. Are apucături care nu au nimic în comun cu meseria de dascăl. Este pusă mereu pe scandal. Noi nu-i pătăm onoarea, ceea ce spunem este realitatea, acesta a fost comportamentul ei. Eu de la 1 septembrie ies la pensie. Mai am forță să-mi desfășor activitatea, dar nu mai suport atmosfera din școală și comportamentul dânsei și pe al soțului ei. Se comportă ca și cum ei ar fi patroni”, a afirmat Ileana Gavrilă.
Aceasta a precizat că unitatea de învățământ a fost modernizată după inundațiile din 2005, iar anul trecut a fost pus acoperiș nou. „Școala, cum arată acum, nu a fost modernizată de ea. Arată diferit pentru că anul trecut i-a pus acoeriș nou. Dar unitatea a fost modernizată după inundații. Eu am fost cu aspiratorul și mopul în mână”, a adăugat aceasta.

Soțul directoarei, cu un gust amar

Soțul directoarei Școlii din Nănești, Ștefan Tofan, care este profesor de engleză, a precizat că ale sale colege de cancelarie ar fi făcut reclamațiile din răzbunare. Acesta a afirmat că școala are un singur director, care este soția sa. „Sesizarea respectivă este o răzbunare. Din 2011, de cînd soția mea a devenit director, au și mers la inspectorat. În care moment am fost director al acestei școli? Când am plantat 150 de pomi în livada școlii, când am venit cu sculele mele și am schimbat parchetul din școală? Am făcut voluntariat! În momentul în care primăvara, pe frig, am curățat pomii? Asta le doare, că sunt implicat. Altul, în situația mea, i-ar fi cerut soției să se retragă, dar eu am vrut doar să ajut. Eu nu mă laud că mă duc la cursuri și apoi pun 2 poze pe facebook. M-au acuzat că am făcut eu bugetul. Dar școala a avut un contabil foarte deștept. Mai sunt și alte persoane care pot confirma ce spun eu”, a precizat acesta.
Profesorul a susținut că, din toamnă, este nevoit să-și mute fiica la o altă școală, deoarece aceasta învață în clasa uneia dintre cadrele didactice din tabăra adversă. „Fata mea e eleva uneia dintre reclamante. O voi muta la altă școală deoarece se comportă urât cu ea. Nu mai pot să îmi las copilul în această clasă. Eu am fost președintele comitetului de părinți și un an de zile nu m-a întrebat nimeni nimic. S-au strâns bani pentru un concurs, deși acest lucru este ilegal, iar eu am aflat de la ceilalți părinți. Este o răzbunare ce fac, este o răfuială. Norma mea este la Vulturu și Măicănești. Nu știu dacă voi mai lua ore și la Nănești. Nu am avut o zi din acest concediu să pot dormi noaptea din cauza lor. Au făcut acuzații grave, inclusiv la Poliția Economică, care le-au dat «ignore». M-am săturat de situația asta. Sunt multe lucruri care îmi lasă un gust amar”, a adăugat profesorul Ștefan Tofan.

Părinți în apărarea soților Tofan

Mai mulți părinți au venit ieri la redacția Monitorul de Vrancea pentru a o susține pe directoarea Școlii Nănești și pe soțul acesteia. Ei au depus și o listă de susținere, semnată de 103 persoane.
Nelu Știrbeț este tatăl a doi dintre elevii unității de învățământ. El susține că profesoara Valentina Tofan este o persoană rigidă, dar este imparțială și corectă. „Eu stau lângă școală și o știu de 41 de ani. S-a transformat în ochii mei. Eu și cele 103 persoane care au semnat o susținem pe directoare. Chiar dacă este rigidă, este imparțială și corectă, își face treaba. Nu poți debarca un om că nu este miere de albine. Contează ce rămâne după ea. Este un război pentru nimic, copiii au de suferit. Noi nu vrem ca ei să fie murdăriți de problemele oamenilor mari”, a susținut acesta, care este tatăl unei fetițe în clasa a VII-a și al unui băiat în clasa I.

63 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?