Brigada 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza”, din Focșani, a primit vizita a două delegații ale Armatei Statelor Unite ale Americii, conduse de comandantul 56th Artillery Command, generalul-maior Stephen Maranian, respectiv comandantul 2nd Multi – Domain Task Force, colonelul Jonathan Byrom.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate compunerea, rolul și misiunile brigăzii în cadrul Forțelor Terestre, tehnica și echipamentele din dotare și facilitățile de instruire ale marii unități. De asemenea, au fost purtate discuții care au vizat instruirea în comun cu structuri similare ale Armatei SUA, în vederea armonizării tacticilor, tehnicilor și procedurilor specifice și creșterii nivelului de interoperabilitate a structurilor brigăzii.
Un moment aparte l-a constituit avansarea în gradul următor a unui militar american din cadrul echipelor aparținând 4th Security Force Assistance Brigade, dislocate în Focșani, care desfășoară activități de consiliere pentru realizarea „Capabilității de sprijin prin foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare”- HIMARS.
Text și foto: Gogu Petruț / Brigada 8 Rachete Operativ Tactice