Toți producătorii de cartofi din Vrancea care dețin o suprafață mai mare de 0,5 hectare trebuie să se înregistreze la Oficiul Fitosanitar Vrancea. Obligativitatea este impusă în baza unui Regulament european referitor la măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor. Specialiștii spun că această cultură este susceptibilă de a fi infectată cu numeroase organisme și este nevoie de o monitorizare fitosanitară intensă. Reprezentanții Oficiului Fitosanitar Vrancea au anunțat că, la înregistrare, producătorii vor primi un număr oficial, dar nu se va percepe niciun fel de taxă. Pentru înregistrare este nevoie de documente precum actul de identitate sau actul constitutiv al firmei, certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului, codul fiscal, actul de utilizare a terenului, schița de amplasare a culturii, suprafața folosită.
În urma înregistrării la Oficiul Fitosanitar județean, producătorul este obligat ca pentru cartofii din producție proprie să aplice numărul de înregistrare oficial sub forma unei etichete. Această etichetă dovedește că tuberculii provin de la un producător înregistrat și că îndeplinesc exigențele specifice impuse de legislația fitosanitară în vigoare. „Tuberculii de cartof pentru consum în momentul expedierii pe teritoriul României și/sau a altui stat membru trebuie să aibă numărul de înregistrare aplicat pe ambalaj sa, în cazul cartofilor vrac, pe vehiculul care transportă tuberculii de cartof pentru a dovedi că aceștia au fost cultivați de un producător înregistrat oficial sau provin din depozite comune înregistrare oficial sau din centre de expediere localizate în zona de producție, indicând că tuberculii sunt liberi de Ralstonia solanacearum și că au fost respectate prevederile privind organismele dăunătoare Sinchitrium endobioticum, Clavibacte michiganensis spp. Sependonicus, Globodera pallida și Globodera rostochiensis”, se arată în anunțul Oficiului Fitosanitar Vrancea. Sancțiunile pentru producătorii care comercializează sau transportă cartofi fără să respecte aceste condiții constau în amenzi de la 3000 la 5000 lei. Ulterior, în baza înregistrării, producătorii vor beneficia de analize ale solului gratuite în vederea determinării nematozilor din sol. Probele de sol vor fi preluate înainte de plantare de pe terenul unde urmează să fie înființată cultura de cartof. „Pentru analiza solului trebuie să ne trimiteți pe adresa de email ofvrancea@anfof.ro sau oficiulfitosanitarvn@gmail.com sau telefonic la 0237/210164 sau 0787602681, adresa de domiciliu și suprafața ce urmează să fie înființată. Probele de sol se vor prelua în luna februarie-martie în funcție de starea solului. În timpul vegetație cultura va fi controlată din punct de vedere fitosanitar și se vor face recomandări privind tratamentele ce se pot efectua în cazul apariției simptomelor de boală sau a dăunătorilor”, precizează reprezentanții Oficiului Fitosanitar Vrancea.