Primăria Orașului Panciu organizează mâine, începând cu ora 10.00, ceremonialul dedicat aniversării Centenarului intrării Armatei Române în Primul Război Mondial. Evenimentul va avea loc la Monumentul Eroilor din centrul orașului (intersecția străzilor Nicolae Titulescu și Ciprian Porumbescu) și va beneficia de prezența autorităților locale, a veteranilor de război, precum și a cadrelor militare active și în rezervă. „Programul manifestării dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial va cuprinde rostirea solemnă a numelor eroilor căzuți pentru Reîntregirea Neamului, o slujbă religioasă, un moment de reculegere și ceremonialul depunerii coroanelor de flori „, precizează primarul Iulian Nica.
Centenarul intrării Armatei Române în Primul Război Monidial are loc la nivelul întregii țări, potrivit Programului Național aprobat de Guvernul României. În județul Vrancea, evenimentul este marcat concomitent, în Focșani, Adjud, Odobești, Mărășești și Panciu în ziua de vineri, 26 august 2016, începând cu ora 10.00.