Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Doi copii, unul de 6 ani, iar celălalt de 15, dispăruți de acasă. Au fost căutați de 30 de persoane


Doi frați minori din satul Bodești, comuna Vrâncioaia, unul în vârstă de 15 ani, iar celălalt de 6 ani, au dispărut duminică seara de acasă. Părinții îi știau jucându-se în spatele casei și când s-au dus să-i cheme în casă, nu i-au mai găsit. Mama i-a căutat pe la vecini și prin împrejurimi până pe la ora 22.30, dar când a văzut că nu dă de ei a sunat imediat la 112. 
La fața locului s-au deplasat efective de la pompieri, poliție și jandarmi. Nici autoritățile locale și nici sătenii nu au stat indiferenți, cu toții au pornit în căutarea celor doi frați. În total, 30 de persoane s-au mobilizat, cu atât mai mult cu cât oamenii locului au spus că cel mai mare dintre copii ar avea ceva probleme psihice. Toată noaptea copiii au fost căutați, iar în jurul orei 3.00 dimineața au fost descoperiți la un kilometru de casă, într-o baracă din centrul localității. Pompierii militari spun că frații erau foarte speriați și obosiți, dar starea de sănătate era bună. „În jurul orei 22.30 am fost apelați prin 112 cum că doi minori din satul Bodești, comuna Vrâncioaia au dispărut de la domiciliu. Efective din cadrul ISU Vrancea, IPJ Vrancea și IJJ Vrancea au mers la fața locului și au pornit în căutarea minorilor. La ora 3.00 aceștia au fost găsiți la un kilometru de casă, într-o baracă din centrul localității. Copiii nu prezentau nici o problemă din acest motiv, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Minorii au fost predați mamei lor”, a declarat căpitan Cristina Duță, de la biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. 
Polițiștii susțin că minorii nu ar fi de fapt frați. Băiatul cel mare, de 15 ani, s-ar afla în plasament la familia din Bodești. „La data de 28 august a.c., orele 22.17, polițiștii din Vrâncioaia au fost sesizați de o femeie din localitate, cu privire la faptul că în cursul serii, în jurul orelor 19.00, fiul său în vârstă de 6 ani, împreună cu un alt minor în vârstă de 15 ani, aflat în plasament la această familie, ar fi dispărut de la domiciliu în împrejurări necunoscute. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că cei doi se jucau în spatele casei și în jurul orelor 19.00, părinții au observat că aceștia lipsesc. Imediat au pornit să îi caute împreună cu câțiva vecini, dar fără nici un rezultat. În urma activităților de căutare desfășurate pe raza cătunului Bodești, împreună cu efective ale IPJ, IJJ și ISU, la data de 29 august a.c., orele 03.15, minorii au fost depistați la o distanță de aproximativ 1 km față de domiciliu, în apropierea unei locuințe dezafectate. Aceștia nu prezintă probleme medicale sau urme de violență și au fost predați familiei”, se arată în comunicatul de presă primis de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?