Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

O focșăneancă, pasageră într-un autobuz, a ajuns la spital după ce șoferul a frânat brusc, încercând să evite o mașină

O femeie din Focșani, pasageră într-un autobuz care circula în această dimineață în zona din sudul Focșaniului, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență, după ce s-ar fi lovit în timp ce șoferul ar fi frânat brusc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, totul s-a petrecut în apropierea Mausoleului din zona Sud a orașului, în momentul când șoferul a fost obligat să pună o frână bruscă, pentru a evita impactul cu un autoturism care a efectuat un viraj brusc la dreapta. În acel moment, pasagera s-ar fi dezechilibrat și s-ar fi lovit de o bară. Pentru că femeia acuza dureri, a fost chemată imediat o ambulanță care a transportat-o la spital, pentru investigații medicale.

„Astăzi, în jurul orei 10.10, am fost sesizați prin 112 cu privire la un eveniment rutier pe B-dul București din mun. Focșani.
Din primele cercetări efectuate la fața locului rezultă faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul București, când a ajuns la intersecția cu strada Revoluției ar fi efectuat brusc un viraj la dreapta, prin fața unui autobuz, care se deplasa pe prima bandă, pe același sens de mers, acroșându-l.
A rezultat astfel rănirea ușoară a unei femei, pasageră în autobuz. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, într-un comunicat.

foto cu rol de prezentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?