Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fotbal, Liga a IV-a – Campioana Vrancei va avea ca adversară la barajul de promovare campioana unuia dintre județele Brăila, Galați, Tulcea, Constanța, Buzău!

  • Vor fi câte două jocuri, tur-retur, fără a se aplica regula golului în deplasare

AJF Vrancea a anunțat, într-un comunicat postat pe site-ul propriu, că FR Fotbal și asociațiile județene au stabilit condițiile în care vor fi organizate jocurile barajului pentru promovarea în Liga a III-a la finalul sezonului 2021-2022. Principala decizie a fost că se va reveni la formula cu campioanele celor 41 de județe plus Bucureștiul, de dinaintea pandemiei. Este o revenire normală în situația în care, spre deosebire de campionatul 2020-2021, cu foarte puține întreceri județene care să dea reprezentante la baraj, în campionatul în curs sunt competiții în toate județele, care au fost repartizate ca și în Regiunile administrative. Campioana Vrancei urmează să dispute barajul de promovare cu câștigătoarea campionatului din unul dintre județele Regiunii 7, Sud-Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău. În fiecare regiune vor fi câte trei perechi de meciuri de baraj, urmând ca învingătoarele din jocurile tur-retur – 21 – să promoveze în Liga a III-a, de unde vor retrograda ultimele două clasate din fiecare serie și echipa de pe cel mai slab loc 8. Așa cum a decis Comitetul Executiv al FRF în ședința din 25 ianuarie, la meciurile de baraj nu se aplică regula golului în deplasare.

Vrancea are în acest sezon un campionat cu participare mai consistentă valoric decât în alte ediții și care, în cea mai mare parte, și-a stabilit echipele ce vor evolua în play-off-ul care va începe în martie. Dacă nu se va întâmpla nimic special, în sensul modificării de esență a loturilor sau pierderii finanțării, așa cum arată tabloul cu care s-a intrat în iarnă, campioana va fi una dintre cele două formații ce conduc în cele două grupe, Victoria Gugești sau Inizio Focșani. În disputa pentru titlul Superligii Vrancei și implicit pentru participarea la baraj se mai pot înscrie CSM Adjud 1946, FC Panciu, FC Mărășești și chiar CSC Dumbrăveni. Victoria Gugești a fost ultima reprezentantă a Vrancei la un baraj de promovare, în 2020, când în turneul de la Râmnicu Sărat a ratat promovarea din cauză că a nu a putut conta pe mai mulți jucători de bază, cu test Covid pozitiv. Până la data jocurilor de baraj din acest an, poate că va fi depășită perioada pandemiei și competiția se va putea desfășura fără vreo opreliște, de orice fel ar fi aceasta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?