Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO și FOTO! Noul sediu al Liceului de Artă din Focșani, inaugurat în prezența primarului Misăilă; clădirea a fost sfințită de ÎPS Ciprian

Astăzi, noua clădire în care va funcționa Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu‟ din Focșani, situată pe strada Dornei nr. 5, între Școala nr 3 și Inspectoratul Școlar, a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei în prezența unui sobor de preoți, a reprezentanților instituției de învățământ, a primarului Cristi Valentin Misăilă,  consilierilor locali, parlamentari, inspectorul general al IȘJ Vrancea, prof. Gabriela Marchitan, dirijorul Corului Pastorala, prof. Dumitru Săndulachi, elevi.

După efectuarea serviciului religios, ÎPS Ciprian a felicitat conducerea liceului pentru frumoasa organizare, spunând, în începutul discursului său, că: Îmi face întotdeauna plăcere să răspund invitației de a binecuvânta o lucrare frumoasă împlinită mai ales în așezăminte sociale sau educaționale și la care și-au dat concurul mai multe persoane și mai mulți factori decisivi aici pe plan local. Mi s-a adus la cunoștință că acest liceu s-a aflat pe o perioadă mai mare de timp în lucrări capitale de reconsolidare, restaurare și de aducere la frumusețea cea dintâi‟. După slujba de sfințire a clădirii, ÎPS Ciprian a fost invitat în biblioteca liceului acolo unde a avut loc un mic moment artistic susținut de elevi și foști elevi ai Liceului de Artă.

ÎPS Ciprian i-a dăruit o icoană directoarei Liceului de Artă, iar din partea acesteia a primit un tablou, realizat de o fostă elevă, replică a picturii „Deșteptarea României” de Gheorghe Tattarescu.

Imobilul situat pe strada Dornei a fost finalizat, iar înainte de Crăciun a fost realizat procesul verbal de recepție a investiției și de inventariere a bunurilor din clădirea care va fi preluată de Liceul de Artă. Clădirea cu două etaje are 12 săli de clasă, cabinet desene, cabinet limbi străine, cabinet informatică, bibliotecă. Noul sediu este compus din 2 corpuri de clădire cu suprafața utilă de 952.38 mp, respectiv 1009.92 mp, cu 12 săli de clasă, laboratoare, grupuri sanitare, o cancelarie, un cabinet medical și birouri administrative. „Este primul corp de școală construit după Revoluție în Focșani. Nu întâmplător am ales această zi pentru inaugurare. Profesorii și elevii au realizat busturi cu personalitățile care au contribuit la realizarea Unirii de la 1859, când am inaugurat Piața Teatrului Pastia”, a precizat primarul Cristi Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?