O femeie a fost omorâtă în bătaie și abandonată în mijlocul parcării din spatele fostului restaurant Number One din Odobești. Conform unor martori, femeia are în jur de 50 de ani. Polițiștii care au ajuns la fața locului au securizat zona, cadavrul fiind transportat la SML. Vom reveni cu informații.
UPDATE: Duminică seară, în jurul orei 19:00, poliţiştii din Odobești au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, într-o parcare din localitate se află o femeie inconştientă.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliției Orașului Odobești, specialiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale precum şi un echipaj medical. Din păcate, femeia de 56 de ani, din Odobești a decedat la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vrancea, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Comunicat de presă, IPJ Vrancea