Ediția: Miercuri 18 Decembrie 2024. Nr 6782
Ediția: Miercuri 18 Decembrie 2024. Nr 6782

Operator nou pentru iluminatul public din Municipiul Focșani și 14 comune

Luni, 10 ianuarie 2022, Primarul Cristi Valentin Misăilă a semnat, împreună cu colegii Primari din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a localităților Focșani și Golești, contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public.

Contractul a fost incheiat cu URBIOLED SRL Iasi (lider de asociere) – SWISS CITY SOLUTION SRL (asociat) – CONSORZIO STABILE EBG GROUP (asociat) și ELECTRIC LIGHT SRL (subcontractant), în calitate de delegați – prestatori pe o perioadă de 5 ani pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Focșani, Comuna Vânători, Comuna Bolotești, Comuna Poiana Cristei, Comuna Urechești, Comuna Sihlea, Comuna Golești, Comuna Popești, Comuna Dumbrăveni, Comuna Cotești, Comuna Câmpineanca, Comuna Vulturu, Comuna Milcovul, Comuna Garoafa și Comuna Cârligele.

Pretul contractului este de 23.795.639,59 lei, fără TVA, din care:

I. prețul total maxim pentru serviciul de întreținere-menținere a sistemului de iluminat public pe întreaga durată a contractului este de 7.916.273,43 lei, fără TVA;

II. prețul total maxim pentru modernizare rețele de iluminat public pe întreaga durată a contractului este de 10.107.291,16 lei, fără TVA;

III. prețul total maxim pentru activitatea de montare-demontare a iluminatului festiv pe întreaga durată a contractului este de 5.772.075,00 lei, fără TVA.

Activitățile care fac obiectul delegării gestiunii sunt întreținerea, mentenanța și modernizarea sistemului de iluminat public, inclusiv montarea/demontarea iluminatului festiv și presupun prestarea următoarele servicii :

– exploatarea, întreținerea, revizia și repararea sistemului de iluminat public, inclusiv activitatea de dispecerizare;

– modernizarea rețelei de iluminat public;

– servicii privind închirierea ornamentelor de iluminat festiv, montarea-demontarea, conectarea-deconectarea, supravegherea funcționării/reparării acestora precum și montarea/demontarea instalațiilor de iluminat festiv pe care autoritățile publice locale le au în gestiune și care vor fi puse la dispoziția operatorului.

De precizat este faptul ca UAT – urile membre ale Asociației vor avea obligația de a achita doar serviciile/lucrările efectiv realizate de către Delegatul-prestator în executarea prezentului contract, care are obligatia să asigure prestarea serviciilor astfel încât să se realizeze:

– verificarea și supravegherea continuă a funcționării rețelelor electrice de joasă tensiune, a punctelor de aprindere, a cutiilor de distribuție, a corpurilor de iluminat;

– corectarea și adaptarea regimului de exploatare la cerințele delegatarului-achizitor;

– controlul calității serviciului asigurat;

– întreținerea tuturor componentelor sistemului de iluminat public;

– menținerea în stare de funcționare la parametrii proiectați a sistemului de iluminat public;

– măsuri necesare pentru prevenirea deteriorării componentelor sistemului de iluminat;

– respectarea instrucțiunilor furnizorilor de echipamente;

– funcționarea instalațiilor de iluminat în conformitate cu programele aprobate;

– respectarea regulamentului serviciului;

– îndeplinirea indicatorilor de calitate a serviciului prestat, specificați în regulamentul serviciului;

– asigurarea pe toată durata de prestare a serviciului de personal calificat și în număr suficient pentru îndeplinirea activităților ce fac obiectul serviciului de iluminat public;

– urmărirea și înregistrarea indicatorilor de performanță aprobați pentru serviciul de iluminat public se va face de către operator pe baza unei proceduri specifice și verificarea de către delegatarul-achizitor.

La semnarea contractului Primarul Misăilă a ținut să mulțumească celorlalți colegi Primari pentru sprijin, declarându-se totodată sigur că din acest moment cetățenii din localitățile membre vor beneficia de servicii din ce în ce mai bune în ceea ce privește iluminatul public de pe raza UAT-urilor.

Componența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a localităților Focșani și Golești:

• Municipiul Focsani, Primar Cristi Valentin Misăilă

• Comuna Golești, Primar Alexandru Zar

• Comuna Milcovul, Primar Mihai Neață

• Comuna Urechesti, Primar Bratosin Nistor

• Comuna Vânători, Primar Ionel Lupu

• Comuna Cîrligele, Primar Ștefan Moscu

• Comuna Bolotești, Primar Fănică Popa

• Comuna Garoafa, Primar Laurențiu Diaconu

• Comuna Vulturu, Primar Nicușor Păcuraru

• Comuna Popești, Primar Nicolae Ciocănel

• Comuna Cotești, Primar Ion Dorel Bolovan

• Comuna Dumbrăveni, Primar Valentin Tîlvăr

• Comuna Câmpineanca, Primar Tudorel Ivan

• Comuna Poiana Cristei, Primar Petruș Vlad

• Comuna Sihlea, Primar Radu Modreanu.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?