- Echipa anului a fost CSM Focșani 2007- handbal seniori iar la sporturile neolimpice a fost premiată karatista Irina Paraschiv de la CSM Focșani 2007
Într-o festivitate care a avut loc astăzi, 23 decembrie, în Sala Polivalentă, în Gala Laureaților Sportului Vrîncean, au fost desemnați cei mai buni sportivi ai Vrancei în anul 2021. Ierarhia a fost stabilită de Direcția Județeană pentru Sport, pe baza punctelor acumulate de sportivi la disciplinele individuale și a performanțelor în sporturile de echipă.
Pe locul 1 și ”Sportivul anului” fost desemnată atleta Claudia Prisecaru de la CSM Focșani 2007, antrenată de profesorul Cristian Orza. Pe locurile următore la sporturile olimpice s-au clasat Ștafeta feminină, atletism, a CSS Focșani-CSM Focșani 2007 alcătuită din Corina Ilinoiu, Andreea Tănase, Anamaria Karina Toader, Alexandra Ioana Banciu, antrenor, Marius Batog, Ashley Gonzales, judo, CSM Focșani 2007, antrenor Stănică Grosu, Ana Maria Bărbosu, gimnastică, CSS Focșani, antrenori Daniela Trandafir și Cezar Stoica, Lucian Puțaru, tir, CS Unirea-CSM Focșani 2007, antrenori Aurel Giurgea și Adrian Alaci, Petru Gabriel Farcaș, judo, LPS-CSM Focșani 2007, antrenor Marinel Palade, Daria Ariadna Biriș, judo, CSS Focșani, antrenor Dumitru Sandu Zisu, Teodora Elenya Șușu, tir, CS Unirea-CSM Focșani 2007, antrenori Aurel Giurgea și Adrian Alaci, Loredana Anghel, taekwondo, AS Dragon TKD Club Focșani, antrenor Cristinel Mălureanu, Răzvan Ionuț Burdușel, judo, CSM Focșani 2007, antrenor, Stănică Grosu.
La disciplinele sportive neolimpice, locul 1 a fost ocupat de Irina Paraschiv, de la CSM Focșani 2007, antrenor Daniel Fusaru.
La jocuri sportive a fost premiată echipa de handbal seniori a CSM Focșani 2007, reprezentată de antrenorul Viorel Ciubotaru.
Toți sportivii premiați au primit cupe și diplome, iar antrenorii, diplome.
Premierea a fost făcută de Daniel Gongu, directorul Direcției Județene de Sport Vrancea.