Lucrările de reabilitare a străzii Trotuș din centrul municipiului Focșani au fost finalizate în trei luni de la începerea lucrărilor. Acestea au vizat reabilitarea străzii Trotuș din zona caselor, unde nu mai exista strat de asfalt iar locatarii au reclamat de multe ori că drumul este cocoșat de denivelări și gropi. Conform proiectului, alături de asfaltare au fost prevăzute realizarea trotuarelor, a bordurilor. Valoarea lucrărilor a fost de circa o sută de mii de euro iar firma de construcții care a câștigat licitația era din județul Galați. Reprezentanții Primăriei Focșani ne-au spus că, pentru anul viitor, sunt prevăzute lucrări pentru zona de blocuri de pe strada Trotuș. S-a recurs la această soluție deoarece municipalitatea vrea să includă aceste lucrări în proiectul mai mare de reabilitare a străzii 1 Decembrie. Acest proiect urmează să fie introdus în bugetul de anul viitor iar conducerea municipalității a decis să prevadă și lucrările de pe Trotuș unde ar trebui găsită o soluție tehnică pentru a sparge plăcile de beton și reabilitarea infrastructurii. Inițial se dorea turnarea unui strat de asfalt însă verificările specialiștilor au arătat că plăcile de beton nu sunt suficient de stabile și trebuie adoptată aceeași soluție ca pe strada Cotești.