Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Atleţii români primesc ceasuri pentru antrenamente personalizate în baza unui parteneriat semnat de FRA

24 de atleţi români vor primi ceasuri cu tehnologie modernă care să le permită personalizarea antrenamentelor în baza unui parteneriat semnat de Federaţia Română de Atletism (FRA) cu Garmin şi SportGuru. Preşedinta Federaţiei Române de Atletism, Anişoara Cuşmir Stanciu, a afirmat că este convinsă că performanţele sportivilor se vor îmbunătăţi cu ajutorul tehnologiei.

„Federaţia Română de Atletism semnează pentru prima dată un parteneriat de acest gen cu Garmin şi SportGuru. Orice descoperire în domeniul tehnologic nu poate decât să ajute sportul, iar ceasurile inteligente puse la dispoziţie sunt convinsă că vor îmbunătăţi, prin informaţiile pe care le vor da, activitatea atleţilor noştri. Sunt deosebit de importante, pentru că oferă informaţii pentru antrenori şi sportivi, evaluarea antrenamentelor, a exerciţiilor, a parametrilor de performanţă, monitorizarea nivelului de energie, să ştie când pot face antrenamente, când să se odihnească. Toate acestea nu au decât să vină în sprijinul lor. Recunosc, aş putea să fiu un pic invidioasă pentru ceea ce au sportivii în ziua de astăzi. Sigur că orice progres pe care îl înregistrează tehnologia vine în ajutorul sportului, sunt în mod cert beneficiu pentru atleţii noştri”, a declarat fosta atletă Anişoara Cuşmir.

Secretarul general al federaţiei, Adrian Mlădinoiu, a precizat că înţelegerea cu cele două companii presupune acordarea unui număr de 24 de ceasuri multisport atleţilor care pot obţine baremurile de calificare la următoarele ediţii ale Jocurilor Olimpice: „Este pentru prima oară când Federaţia este implicată într-un parteneriat de acest gen. Cele două companii sprijină sportul românesc, nu doar alergarea. Acesta e doar un proiect pilot din parteneriatul pe care ni l-am propus şi probabil pe viitor vom avea de câştigat atât noi ca federaţie prin sportivi, cât şi cele două companii. Împreună cu antrenorii federali s-a făcut o listă cu sportivi care pot obţine baremurile pentru olimpiadele din 2024 şi 2028 şi am hotărât ca primii 24 de sportivi pe grupe de probe să primească aceste ceasuri care să fie un sprijin pentru antrenori”.

Alexandru Moise, manager în cadrul Garmin România, a afirmat că se implică din 2016 în susţinerea sportivilor români. „Din 2016 am început susţinerea unor sportivi români. Am încercat să ne implicăm cât am putut de mult în activităţile lor şi să fim cât de mult putem alături de ei. Acest parteneriat este încununarea tuturor anilor noştri de muncă în această direcţie”, a afirmat Moise.

Atleta Marina Baboi, specializată pe probele de viteză, consideră că ceasul o va ajuta în pregătirea sa: „Sunt convinsă că mă va ajuta ceasul, nu am mai folosit astfel de tehnologie în antrenamentele mele până acum până acum, echipa noastră era formată doar din două persoane, acum va fi formată din trei. Chiar sunt curioasă să aflu ce implică această tehnologie şi în ce sens mă poate ajuta”.

Mircea Rastovan, director SportGuru, consideră că este datoria tuturor celor care activează în sport să se alăture atleţilor: „Cred că sportivii trebuie să fie în atenţie, practic de aici pleacă totul. Dacă ei nu ar alerga, noi nu am exista. Noi suntem într-un proces de susţinere a sportivilor de câţiva ani. Cred că este datoria tuturor celor implicaţi în sport să întoarcă ceva către aceşti oameni care îşi petrec o mare parte din timp ca să ducă sportul mai departe”.

În baza parteneriatului dintre Federaţia Română de Atletism şi cele două companii un număr de 24 de atleţi cu rezultate de top vor fi sponsorizaţi de către Garmin România şi SportGuru, în calitate de partener oficial Garmin, cu ceasuri multisport, modele necesare pentru monitorizarea şi îmbunătăţirea performanţelor sportive: Forerunner 245/745, Instinct Solar şi Fenix 6X/6X Solar.

Ceasurile multisport sunt oferite atleţilor în conformitate cu categoria lor de vârstă, printre ei numărându-se atât juniori, cât şi seniori cu rezultate remarcabile, ca şi participanţi la Jocurile Olimpice din acest an: Claudia Bobocea, Marius Cocioran, Bianca Ghelber, Alexandru Novac sau Andrei Toader.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?