Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Biserica „Sfântul Teodosie de la Brazi” din Focșani a fost târnosită. Preoții parohi au primit rangul onorific de sachelar

Biserica „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” și „Sfinții Români” din municipiul Focșani, Protoieria Focșani II, județul Vrancea, a fost târnosită duminică, 14 noiembrie 2021. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și trei diaconi. De dimineață, Chiriarhul a înconjurat biserica, a uns-o cu Sfântul și Marele Mir și a stropit-o cu apă sfințită la exterior, apoi a târnosit Sfânta Masă a Altarului și a sfințit icoanele de pe catapeteasmă. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei oferind răspunsurile la strană.

În predica referitoare la Evanghelia Duminicii a 25-a după Rusalii (Luca 10, 25-37), Arhiepiscopul Ciprian a reliefat înțelesurile Pildei samarineanului milostiv.„Mântuitorul Iisus Hristos a pus în antiteză două categorii de oameni: doi iudei, slujitori la Templu și cunoscători ai Legii, care ar fi trebuit să intervină pentru salvarea omului căzut între tâlhari, și un străin, care nu cunoștea prevederile Legii, dar care și-a ascultat glasul conștiinței, adică legea morală naturală, sădită de Dumnezeu în rațiunea umană, prin însuși actul creației. Prin intermediul acestui samarinean milostiv, care-L simbolizează pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat, Domnul Hristos ne împărtășește tuturor, peste veacuri, un adevăr fundamental, cu valoare soteriologică, și anume datoria omului de a-și iubi aproapele, prin fapta cea bună; totodată, a dat o lecție usturătoare și celor care pretind a cunoaște prevederile Legii, dar nu le împlinesc”, a subliniat Ierarhul locului.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Ioan Adrian Buturugă a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama Parohiei Nicolești, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Nicolești, Protoieria Râmnicu Sărat, județul Buzău. La final, preotul paroh Ioan Marin și fostul paroh, părintele Cristian Hărăbor, au primit rangul onorific de sachelar, în semn de apreciere a eforturilor depuse pentru ridicarea lăcașului de închinare.

Piatra de temelie a bisericii Parohiei „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” din Focșani a fost pusă în ziua de 7 noiembrie 2010. Lucrările de construcție au fost executate între anii 2010-2021, lăcașul de rugăciune fiind împodobit cu o catapeteasmă sculptată în lemn de stejar, cu icoane pictate și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?