Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

30 de zile „la răcoare” pentru patru adjudeni acuzați de camătă și șantaj. Zeci de persoane au luat bani de la inculpați

Judecătorii au admis ieri solicitarea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a patru persoane din Adjud cercetate pentru camătă și șantaj. Este vorba despre o femeie în vârstă de 52 de ani și trei bărbați, în vârstă de 18, 32 și 52 de ani, care, potrivit acuzațiilor, ar fi împrumutat bani mai multor persoane, percepând dobânzi cuprinse între 15% și 50%, pe lună, din sumele împrumutate. Din cercetări a reieșit că cei patru se ocupau cu această „afacere” încă din anul 2018, reușind să creeze un prejudiciu de aproximativ 500.000 de lei. În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, s-a reținut că inculpații ar fi recurs la amenințări cu acte de violență în cazul în care persoanele împrumutate nu achitau dobânzile. Acțiunea a demarat în forță marți, 26 octombrie, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vrancea, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea au efectuat trei percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite și au pus în executare patru mandate de aducere.

Încă de marți cei patru au fost reținuți, iar ieri instanța a emis mandate pentru 30 de zile: „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: I. M. D., pentru camătă (…) și șantaj în formă continuată (10 acte materiale), I. C., pentru camătă (…) și șantaj în formă continuată (2 acte materiale), S. M., pentru camătă (…) și șantaj în formă continuată (4 acte materiale), I. F., pentru camătă (…) și șantaj în formă continuată (2 acte materiale), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.10.2021 şi până la data de 25.11.2021, inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă”.

Din încheierea instanței rezultă că în cauză sunt zeci de părți vătămate pe care fiecare dintre inculpați le-au împrumutat de-a lungul celor 3 ani de cămătărie. I. M. D. ar fi împrumutat bani cu dobândă nu mai puțin de 26 de persoane și le-a șantajat pe 10 dintre acestea, I. C. a împrumutat 7 persoane cu diverse sume de bani, iar pe două dintre acestea le-ar fi și șantajat, S. M. este acuzat că dat bani cu camătă către 9 persoane, iar pe 4 le-a și șantajat, în vreme ce I. F. ar fi împrumutat cu bani 5 persoane, iar două dintre acestea au fost șantajate. De menționat că o parte dintre părțile vătămate au fost împrumutate cu bani de mai mulți dintre inculpați.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?