Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Terapia Cluj acuză Agenția Medicamentului că nu a aprobat de 6 luni producerea antiviralului Favipiravir în România

Reprezentanții Terapia Cluj spun că au cerut acum 6 luni să producă în România medicamentul Favipiravir, un antiviral folosit în spitale pentru tratarea formelor ușoare de COVID, dar că nu au primit niciun răspuns de la Autoritatea Națională a Medicamentului. Un anunț privind intenția de începere a producției a fost făcut chiar în luna mai, potrivit Ziarului Financiar. „Noi am făcut inițial cerere în martie-aprilie și am revenit în iulie. Nu am primit răspuns la solicitarea noastră. Noi putem să aducem într-o lună 60.000 de cutii de favipiravir din import și să îl producem în țară în 6 luni. Este nevoie de așa mult timp pentru că e nevoie de teste-pilot etc. Dar până atunci poate apărea alt medicament, mai bun, cum e cel de la Merck”, a declarat Dragoș Damian, directorul executiv al producătorului de medicamente Terapia Cluj.

Președintele Autorității Naționale a Medicamentului, Robert Ancuceanu, susține că nu are cunoștință de existența unei astfel de cereri: „E posibil să fi venit și să se fi rătăcit pe undeva. Încercăm să vedem ce s-a întâmplat”. În schimb, spune că este problematic medicamentul în sine, deoarece acesta este varianta generică a unui alt antiviral, numit Avigan, realizat în Japonia. Iar acela avea efecte secundare extrem de puternice, susține Ancuceanu. Favipiravir a fost dezvoltat inițial pentru gripă, dar este folosit și împotriva COVID pe motiv că reduce febra. Favipiravir este „copia”, adică medicamentul generic, și este realizat în acest moment în India, conform șefului Agenției Medicamentului. Terapia este deținută de compania indiană Sun Pharma, a patra cea mai mare companie producătoare de medicamente generice din lume, cu peste 36.000 de angajați la nivel global. Din cauză că nu este produsul original, instituția a cerut o serie de documente de la Terapia. „Pe autorizație specială se depun câteva foi, unde producătorul arată unde e produsul autorizat, e ca un prospect pentru medici și farmaciști. Noi le cerem să spună că e autorizat undeva în lume. În acest caz, Terapia a spus că e autorizat în India. Cerând documente, colegii mei au aflat că e o autorizație cu multe angajamente, cu multe condiții. Între ele, compania trebuie să facă un studiu de bioechivalență”, spune Robert Ancuceanu. Conform acestuia, „India a eliminat favipiravir din tratamentul de COVID. S-a constatat că scurtează febra cu două zile, dar nu e nevoie să iei medicament teratogen (care provoacă malformații copilului în timpul sarcinii – n.r.), ci poți să o reduci cu paracetamol”.

Guvernul a aprobat la începutul lunii octombrie, prin ordonanță de urgență, posibilitatea administrării de favipiravir în regim ambulatoriu. Președintele Agenției Medicamentului din România spune că antiviralul original, Avigan, are efecte adverse puternice, iar în acest moment, favipiravir nu se găsește în farmacii tocmai pentru a nu fi luat greșit de oameni. În schimb, șeful Terapia susține că pe o autorizație de nevoi speciale nu e nevoie de studiul de bioechivalență. „Vorbim de acest lucru în timp ce în România s-a dezvoltat o piață neagră de medicamente antivirale, care se importă prin diverse rețele pentru că nu se găsesc în farmacii”, a declarat Dragoș Damian, directorul Terapia Cluj. Acesta a mai spus că Terapia va face în curând o donație de favipiravir spitalelor, astfel încât acestea să depășească pandemia.

Sursa: libertatea.ro

Citeşte întreaga ştire accesând linkul – https://bit.ly/3jDbdX1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?