Proiectul național „Relansarea gimnasticii românești” aflat sub genericul „Èară, țară vrem campioane!”, ediția 2016-2017, este înainte de start și se va desfășura și la Clubul Sportiv Școlar de Gimnastică Focșani!
Despre Proiectul realizat de Federația Română de Gimnastică împreună cu Fundația „Casa campionilor” reprezentată de marii antrenori Marian Bitang și Octavian Belu mi-a vorbit, recent, directorul CSȘ Gimnastică Focșani, profesorul Florin Roșioru. „Proiectul a alocat clubului nostru zece burse sportive sub formă de material sportiv, echipament, masă, cantonament, spațiu de pregătire. Acest proiect este susținut și finanțat de OMV Petrom și, cu această ocazie, aș dori să mulțumesc doamnei Mariana Bitang și domnului Octavian Belu pentru efortul de sprijinire a sportivilor de mare performanță! Pentru că din acest proiect cele mai bune sportive, sper, inclusiv de la noi, vor fi selecționate pentru Olimpiada de la Tokyo din 2020! Vă vom oferi noi amănunte în primul rând despre numele sportivelor noastre din Proiectul „Relansarea gimnasticii românești”, sub genericul „Èară, țară vrem campioane”!. Noi pregătim sportivele noastre în spiritul acestei, să-i spunem chemări la performanță!”, a conchis directorul CSȘ Gimnastică Focșani, profesorul Florin Roșioru .