Un bărbat din localitatea Urechești, în vârstă de 48 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de către polițiști că își cablase ilegal locuința la rețeaua electrică. Oamenii legii susțin că bărbatul ar fi folosit un cablu pentru a se conecta la un stâlp al rețelei de alimentare cu energie electrică, aflat în apropierea casei.
Deoarece a furat energie electrică și s-a branșat ilegal la rețea, polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal. „La data de 21 septembrie a.c., ora 09.00, în comuna Urechești a fost depistat un bărbat de 48 ani, care era branșat ilegal la rețeaua de energie electrică printr-un cablu conectat direct la stâlpul rețelei de alimentare, cu scopul de a sustrage energie electrică pentru uzul personal. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere de energie electrică și branșare ilegală la rețeaua electrică”, se precizează în buletinul informativ primit de la IPJ Vrancea.