I-ar fi plăcut să devină procuror, însă lipsurile financiare ale familiei l-au împiedicat să-și îndeplinească acest vis. Și-a păstrat însă dorința de a ajuta oamenii și, după armată, s-a angajat la Pompieri. Deși au trecut aproximativ 29 de ani de atunci, subofițerul administrativ Laurențiu Ioniță vine cu drag la serviciu, mai ales că a reușit să transforme clădirea ponosită în care funcționa Stația de Pompieri Vidra într-un spațiu primitor și călduros. Originar din comuna Cotești, Laurențiu Ioniță spune că a fost obișnuit încă de mic copil să meargă la cules de struguri alături de familie. „Culesul a făcut parte din familie, mai ales că în timpul liceului, practica agricolă era obligatorie. Am fost elev al Liceului «Unirea» din Focșani, profil Electromecanic auto. Ziua de cules începea cu pregătirea programului. Bunicul pregătea coșurile și după ce înhăma căluțul la căruță, plecam la cules‟, povestește Laurențiu Ioniță.
Copilul timid de la începutul clasei a IX-a s-a transformat ușor, ușor în adolescentul în mintea căruia încolțea ideea de justițiar.„Mi-a plăcut să fiu cel care cântărește dreptatea și i-o acordă apoi celui care merită. După ce am finalizat liceul, am încercat să dau la Facultatea de Drept din Iași, dar, pentru că nu am avut o prgătire temeinică, din cauza faptului că părinții mei nu au putut suporta orele de pregătire suplimentară, n-am putut trece de examenul care făcea diferența între cei care trebuie să devină și cei care doar vor să devină procurori. Ulterior a venit stagiul militar, pe care nu aveai cum să-l excluzi. La 18 ani am făcut armata la un regiment de rachete antiaeriene în Prahova, timp de un an. Armata era un duș cu apă rece, și cu bucăți de gheață. Te cutremura puțin din toate ale tale, dar apreciez că la finalul ei, erai un tânăr călit, pregătit pentru ceea ce avea să-ți ofere viitorul. După armată, am auzit de la un prieten că pompierii fac angajări pentru sanitari. Pentru că am urmat și cursurile de gradați sanitari la Unitatea Militară 1153, am depus documentele la Pompieri și conjunctura a făcut ca în urma examenului să fiu declarat admis. Se întâmpla în 1992. La vremea aceea, acordam asistență medicală de prim-ajutor pentru echipajele de intervenție care participau la misiuni în cadrul Companiei de Pompieri, însă acordam și tratament profilactic personalului subunității. Funcția de gradat sanitar am ocupat-o până în 1994, când s-a înființat, la nivelul comandamentului trupelor de pompier, funcția de comandant gardă de intervenție‟, mai spune pompierul.
„Am coborât într-o fântână adâncă de 45 de metri‟
În copilărie, Laurențiu Ioniță asocia meseria de pompier cu mașina roșie a cărei semnal acustic îți făcea pielea de găină. Totodată, copilul de atunci își imagina că pompierii sunt cei care sting incendii și… atât. Ani mai târziu, vrânceanul avea să afle că misiunile pompierilor sunt mult mai complexe și implică un grad mare de risc. „În primii ani de activitate, am avut o misiune în Câmpineanca. Am fost anunțați că o persoană de aproximativ 50 de ani a căzut în fântână. La început, nu știam la ce adâncime se află. Când am ajuns, am aflat de la locuitorii din zonă că fântâna avea 45 de metri adâncime. Am improvizat un scripete și chiar am coborât. Nu mi-a fost teamă, însă mi-am făcut tot felul de scenarii: dacă va ceda sistemul de scipete, dacă voi cădea… etc. Dar misiunea s-a încheiat cu bine‟, spune Laurențiu Ioniță.
Cu toate că majoritatea apelurilor pe care le primesc pompierii anunță situații de urgență, au fost și misiuni presărate cu câteva momente comice. Laurențiu Ioniță spune că un cetățean a cărei casă era cuprinsă de flăcări, a crezut că o echipă de magicieni au venit să-l ajute. Iată de ce: „Îmi aduc aminte o intervenție pe care am avut-o la Mândrești, pe vremea când eram comandant gardă de intervenție la Focșani. Ardea acoperișul unei case și trebuia să pătrundem în podul gospodăriei. Făcând rapid recunoașterea, mi-am dat seama ce s-a întâmplat: coșul de fum nu a fost protejat corespunzător față de astereala acoperișului, adică scândurile de la acoperiș erau încastrate în horn. I-am cerut militarului în termen să-mi aducă o scară-baston. Proprietarul, în agitația pe care o avea, nu a înțeles exact ceea ce am cerut eu de la coleg. Scara baston era o scară care, atunci când este în starea de transport, arăta ca un băț un pic mai gros, dar, la un șoc cu terenul, se transformă în scară, făcând-o ideală pentru a pătrunde în spațiile înguste. Știam că omul nu avea de unde să știe. Pun lemnul pe sol și se transformă în scară. Omul stă în pragul ușii, se închină, și zice: «Ia uite, domnule, din lemnul ăsta a făcut scară!»‟.
În 1995, la Vidra, a fost înființată o Stație de Pompieri care avea nevoie de personal, motiv pentru care, comandantul grupului de pompieri de la vremea aceea, col. (r.) Victor Roman îl cheamă în birou pe Laurențiu Ioniță spunându-i că în următorii patru ani va activa în cadrul Stației de Pompieri Vidra, după care va reveni la Focșani. „N-am avut puterea să spun «nu» și, de atunci, au trecut 26 de ani de activitate în acea subunitate. N-am știut că spun «da» unui timp atât de lung. La început a fost greu pentru că era o subunitate nou înființată, dar într-o clădire veche care nu era adaptată pentru pompieri. Am plecat pe 15 octombrie cu două camioane și 14 militari să cucerim acea fortăreață‟, își amintește vrânceanul.
„Subunitatea de la Vidra este acum un loc călduros, gândit ca o extensie a locuinței ‟
Din 1995 și până în prezent, Laurențiu Ioniță ocupă funcția de subofițer administrativ, misiunea de bază fiind aceea de asigurare a unui climat prietenos colegilor și aprovizionarea cu materiale necesare bunei desfășurări a intervențiilor. Punându-și imaginația la treabă, pompierul a reușit să „schimbe fața‟ subunității, transformând-o într-un loc primitor. „Localul subunității este, nu exagerez dacă afirm, a doua mea locuință. Am un loc de muncă extraordinar la care vin cu drag. Atât colectivul de cadre, cât și localul este prietenos și apreciez că oferă toate condițiile necesare unei bune desfășurări a activității. Toate aceste transformări au avut loc și datorită gradului de înțelegere al colegilor, având în vedere că toate propunerile mele au primit viață datorită lor‟, consideră Laurențiu Ioniță.
Odată ce accepți să pornești pe acest drum, ca pompier îți asumi faptul că vei avea parte de neprevăzut și că, uneori, va trebui să lipsești de acasă, chiar și în zile de sărbătoare. Iar Laurențiu Ioniță a fost conștient de acest lucru și și-a asumat faptul că este de datoria sa să-și sacrifice chiar și timpul liber spre binele comunității. „Meseria de pompier aș numi-o vocațională. Dacă nu ai nimic de-a face cu dorința de a salva vieți, de a salva bunuri și de a fi aproape de semenii tăi, părerea mea este să cauți altceva. În meseria aceasta ai nevoie de curaj, seriozitate, devotament și toate aceste ingrediente trebuie să fie învăluite în dorința de lucru în echipă. Colegii mei sunt oameni deosebiți și țin să le mulțumesc pentru că toate realizările mele au fost posiblie datorită lor. Din punct de vedere profesional, obiectivele au fost atinse, nu-mi doresc decât să rămânem sănătoși. Mulțumesc familiei pentru că m-a înțeles, având în vedere că nenumărate zile am lipsit‟, conchide pompierul.
Laurențiu Ioniță donează sânge de la vârsta de 21 de ani, conștientizând faptul că „o picătură din sângele meu poate salva viața unui seamăn‟. În viața personală, pompierul este soț, tată și… același om modest care știe să pună mai presus de orice calitatea morală și empatia. Îi dorim succes în plan profesional subofițerului administrativ Laurențiu Ioniță și-l felicităm pentru întreaga activitate!
