Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Au fost inaugurate primele două rute aeriene interne care leagă Iașiul de Cluj și Timișoara


Două noi rute aeriene, care leagă orașul Iași de Cluj-Napoca și, respectiv, Timișoara, au fost inaugurate sâmbătă, aceasta fiind o premieră în ultimii 25 de ani în contextul în care, până acum, Iașiul a fost conectat pe linie internă doar cu Bucureștiul. Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași, a declarat într-o conferință de presă că zborurile sunt efectuate de compania Blue Air și vor avea câte trei, respectiv, patru frecvențe pe săptămână. Conform acestuia, introducerea noilor zboruri spre Cluj-Napoca și Timișoara face parte din strategia de dezvoltare a portofoliului de rute al Aeroportului Iași. Lansarea celor două rute noi a fost marcată simbolic printr-un „botez” al aeronavei și un spectacol folcloric românesc. „Este un moment istoric pentru Iași și pentru întreaga regiune de Nord-Est. Pentru prima dată reușim să conectăm Iașiul de Vestul țării. Sunt convins că, odată intrate în operare, aceste rute vor aduce prosperitate regiunii noastre, făcând posibil schimbul comercial între regiunile astfel legate. În plus, pasagerii vor avea ocazia să călătorească fie în interes personal, turistic sau în interes de serviciu, iar toate acestea vor genera un bulgăre de dezvoltare care treptat va ajuta Iașiul și zona noastră să se dezvolte mai ușor, iar oamenii să trăiască mai bine”, a susținut Marius Bodea.
    La rândul său, Tudor Constantinescu, director comercial al companiei aeriene Blue Air, a subliniat că aceste noi rute reprezintă nu doar podul aerian care leagă estul de vestul României, dar și o șansă pentru dezvoltarea economică a Moldovei. „Acum un an lansam cursa București — Iași, care pentru noi era Mica Unire, și iată că în mai puțin de 12 luni am ajuns la Marea Unire. Practic, provinciile istorice ale României — Moldova, Ardealul și Banatul — sunt unite pe calea aerului, printr-un zbor de calitate, operat cu o frecvență zilnică. (…) Conectivitatea cu vestul țării, prin Cluj și Timișoara, este o șansă în plus pentru dezvoltarea economică a Moldovei”, a spus Tudor Constantinescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?