Pompierii militari au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două autoturisme, în localitatea Urechești.
Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență în jurul orei 03:25, iar pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentul de Pompieri de Focșani. La fața locului s-au deplasat 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD.
Echipajele de stingere au acționat aproximativ o oră pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor. Cauza probabilă: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 53 de ani, care acuza cefalee. După ce a fost asistată de paramedici, persoana a refuzat transportul la spital.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea, 7 septembrie 2021
UPDATE! Azi-noapte, în jurul orei 03.45, am fost sesizați prin 112 cu privire la declanșarea unui incendiu la 2 autoturisme parcate în fața porții unei case, pe raza comunei Urechești. Incendiul a fost localizat și stins în scurt timp de către pompieri, însă ambele auto au suferit avarii. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. (Comunicat IPJ Vrancea, 7 septembrie 2021)
foto: ISU Vrancea