Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Controale în târgurile din Năruja și Câmpuri; polițiștii au dat 21 de amenzi

La data de 29.08.2021, în intervalul orar 06.00 – 15.00, cu ocazia sărbătorii religioase “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, au avut loc târgurile tradiționale din satele Năruja și Câmpuri, ocazie cu care polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra și cei din cadrul Poliției Orașului Panciu au desfășurat  acțiuni punctuale pe linia respectării prevederilor Legii nr. 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, a HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor, a O.U.G. 195/2002, precum și a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19. În cadrul celor două acțiuni au fost legitimate peste 100 de persoane, fiind aplicate în total 21 de sancțiuni contravenționale (13 sancțiuni la Legea nr. 145/2014, 5 la H.G. 984/2005 și 3 la O.U.G. 195/2002), în valoare totală de 20.930 lei.  

Buletin de presă IPJ Vrancea, 30 august 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?