Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

ANAF: Contribuabilii care nu depun la termen declarația de înregistrare fiscală vor fi înregistrați fiscal din oficiu


Contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care desfășoară activități economice independente sau exercită profesii libere și care nu depun la timp declarația de înregistrare fiscală vor fi înregistrați fiscal din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) transmis vineri. „Persoanele fizice, persoanele juridice, entitățile fără personalitate juridică, precum și sediile secundare care au obligația înregistrării ca plătitori de impozit pe salarii, care nu depun în termenele prevăzute de legislația în vigoare declarația de înregistrare fiscală, vor fi înregistrate fiscal din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale”, se menționează în comunicat.
Însă, procedura de înregistrare fiscală din oficiu nu se va aplica persoanelor fizice care dețin cod numeric personal și sunt supuse impozitului pe venit, cu excepția persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. „În acest sens, s-a întocmit proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurii de înregistrare fiscală din oficiu, sau la cererea unei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală conform legii”, subliniază ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?