Artistul britanic Banksy a confirmat că este autorul unor picturi murale apărute în diverse locuri din comitatele Suffolk şi Norfolk, potrivit DPA. Într-un videoclip publicat pe pagina sa de Instagram, artistul urban, care poartă o glugă pentru a-şi ascunde identitatea”, apare realizând mai multe desene în cadrul unei serii intitulate ”A Great British Spraycation”.
Unul dintre desene înfăţişează un şoarece aşezat pe un şezlong, stând sub o umbrelă şi ţinând un pahar, într-un altul apare cârligul unui excavator deasupra unei bănci, iar pe zidul lateral al unei clădiri apare un pescăruş.
Într-o altă creaţie, desenată în Nicholas Everitt Park, apar trei copii într-o barcă, care pare să fi fost construită dintr-o bucată de metal. Unul dintre copii priveşte în depărtare ca şi cum s-ar uita pe mare, un altul, în spatele acestuia, priveşte peste umăr, iar un al treilea, în spatele bărcii, pare că se apleacă peste margine ţinând o găleată. Deasupra desenului, apare mesajul: ”’We’re all in the same boat” (”Suntem cu toţii în aceeaşi barcă”).
Artistul a confirmat o altă lucrare, pe un zid exterior al fostului magazin Lowestoft Electrical din London Road North, în care apare un copil lângă un castel din nisip. Lângă castel, o lespede pare să fi fost dislocată din pavaj. Artistul a mai desenat un graffiti în care apare un muzician deasupra unui refugiu de autobuz, iar alte două persoane dansează alături de el.
Vezi această postare pe Instagram
La începutul anului, Banksy a strâns peste 16 milioane de lire sterline destinate unor proiecte sanitare în urma vânzării la licitaţie a unui desen intitulat ”Game Changer”, o ”imagine a speranţei”, care a apărut la Southampton Hospital în timpul primului val al pandemiei. Artistul graffiti, care nu doreşte să-şi dezvăluie identitatea, a vândut la licitaţie opera originală, iar pe peretele spitalului a fost instalată o reproducere. Creaţia a strâns 16,7 milioane de lire sterline, o sumă record pentru o operă semnată de Banksy, potrivit casei de licitaţii Christie’s.