Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fotbal: Lionel Messi, prezentat oficial de PSG la stadionul Parc des Princes

Starul argentinian Lionel Messi şi-a exprimat „fericirea enormă” de a se alătura echipei Paris Saint-Germain, miercuri, în cadrul conferinţei sale de prezentare, organizată la stadionul Parc des Princes din capitala Franţei. „Sunt nerăbdător să-mi întâlnesc noii colegi, conducerea şi să încep această nouă etapă”, a declarat Messi (34 ani), recunoscând că i-a fost foarte greu să se despartă de FC Barcelona, clubul la care a evoluat de la debutul carierei sale. „Ştiţi cu toţii despre plecarea mea de la Barcelona, una foarte grea. După atâţia ani, schimbarea este dificilă, însă acum că am ajuns aici fericirea este enormă. Vreau sa câştig în continuare titluri, iar Parisul are aceleaşi obiective ca şi mine. Ştiu că este o echipă competitivă, care îşi doreşte să câştige Liga Campionilor. Aici am mulţi prieteni în vestiar: Neymar, Di Maria, Paredes”, a spus argentinianul, care a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune pentru un sezon suplimentar.

Preşedintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, prezent la eveniment, i-a urat bun venit lui Messi şi a subliniat că recrutarea sextuplului câştigător al Balonului de Aur este un eveniment „incredibil şi istoric” pentru clubul său şi pentru fotbalul internaţional. „Este un moment fantastic pentru noi”, a indicat Al-Khelaifi, ţinând că precizeze totodată că gruparea pariziană „a respectat regulile fair-play-ului financiar” în cazul recrutării argentinianului.

Conform presei franceze, Messi a încasat o primă de 25 de milioane de euro la semnarea contractului cu PSG, unde va avea un salariu net de 35 milioane euro pe sezon. El va îmbrăca tricoul cu numărul 30, după ce a refuzat propunerea prietenului său Neymar de a-l prelua pe cel cu numărul 10, purtat în prezent de atacantul brazilian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?