Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ansamblul „Plăieșii” cântă la Zilele comunei Vulturu

Ansamblul Etnofolcloric „Plăieșii” va cânta la a opta ediție a Zilelor comunei Vulturu, care vor avea loc duminică, 15 august. Evenimentul este organizat de Primăria Vulturu în colaborare cu Centrul Cultural Vrancea. Zilele comunei vor începe, de la ora 16, cu un parastas la Monumentul Eroilor, la Biserica Vulturu de Sus. De la ora 17 va începe programul cultural artistic, la Piața Agroalimentară Vulturu. Pentru acest eveniment a fost pregătit un program cu genuri muzicale pe gustul tuturor. Vor fi recitaluri de muzică folk, muzică ușoară cu tinere talente din Vrancea. Pe scena de la Vulturu vor urca Buciumașii din Spulber, Grupul vocal Fălticeni, Ansamblul „Spicul” Brăila, Ansamblul „Rapsodia Vultureană”, Fanfara „Vulturii Brass Band”, Corul „Ștefan Andronic” din Vulturu. De la ora 20 vor urca pe scenă artiștii de la Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei” și Grupul „Cetina”. Momentul cel mai așteptat, recitalul Ansamblului Etnofolcloric „Plăieșii” va începe de la ora 21. Seara se va încheia cu un foc de artificii, programat pentru ora 22.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?