Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Tulcea: Scădere de peste zece procente a turismului faţă de anul 2019

Turismul în judeţul Tulcea a scăzut, în primele şase luni ale anului, cu 11,3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, când fenomenul turistic a cunoscut o creştere faţă de anii precedenţi, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.El a menţionat că scăderea, confirmată de Institutul Naţional de Statistică, este cauzată în primul rând de lipsa turiştilor străini. „În primele şase luni ale anului avem o scădere de 11,3% faţă de 2019. Practic, este vorba de lipsa turiştilor străini în destinaţie. Din fericire, avem trei sau patru nave de croazieră care au ajuns în Deltă în acest an, dar această categorie de străini nu contează foarte mult din punct de vedere economic. Pe de altă parte, constatăm prezenţa turiştilor români în Deltă, iar din fericire nu avem acea presiune fantastică din 2020. Sperăm că vom avea un an 2021 cel puţin la nivelul anului 2019‟, a afirmat preşedintele AMDTDD.

Ţibuleac a amintit că în 2020 Delta a fost considerată una dintre destinaţiile turistice cele mai sigure, în contextul pandemiei de COVID-19, apreciind că mulţi turişti respectă regulile de acces în Rezervaţie. „Principalele destinaţii sunt plajele sălbatice neamenajate. Sulina, Sfântu Gheorghe, Gura Portiţei, Vadu şi Corbu sunt destinaţiile cele mai accesate de turişti. Dar asta nu înseamnă că restul Deltei, Crişan, Maliuc, Murighiol, Dunavăţu, Mahmudia, Jurilovca sunt evitate. Din contră. Şi acestea zone sunt vizitate. Ne bucurăm că turiştii înţeleg condiţiile de vizitare a Deltei, în sensul că nu mai lasă deşeuri, că am avut incidente tot mai puţine cu şalupele, că se informează înainte de a ajunge în rezervaţie şi că respectă prevederea catch&release impusă la cele patru specii de peşte. Acestea sunt lucruri care aduc plus valoare în rezervaţie‟, a mai spus preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?