Multe și felurite sunt obiectele expuse la standurile meșterilor populari prezenți anul acesta la Târgul din cadrul Festivalului „Bachus” și la fel de multe și interesante poveștile artizanilor care le fac! Nu trebuie decât să te oprești să le admiri și să dai ghes la vorbă meșterilor și, chiar dacă nu vei pleca mai departe cu un obiect cumpărat, vei pleca cu siguranță mai bogat cu o poveste!
Anuța Moldovan, de 44 de ani, a venit tocmai de la Săpânța ca să-și expună minunatele cergi, covoare, preșuri și ștergare, lângă care a așezat puloverele groase și ciorapii împletiți chiar de mâinile ei. Are o față senină, priviri calde și un zâmbet luminos care însoțește toată istorisirea ei care începe cu caierul de lână. „Nu am oi destule, așa că mai cumpăr lână. Și până să ajungă cergă sau covor, aceasta trece prin mai multe etape. Caierul îl torc cu fusul, ca pe vremuri, firul subțire cu fusul iar cel gros, folosit la cergi, cu druga. Apoi se face la război, se învârte sul, se trece prin iță și spată și apoi se începe țesutul. Dar înainte de asta vopsesc lâna din vopsea făcută de mine din plante. De exemplu, verdele îl fac din ierburi, bejul cu ceapă, roșu cu sfeclă, negru cu nucă și tot așa. Ies culori foarte frumoase, vii, cum vedeți. Apoi, când țes la război, aleg culorile care trebuie în funcție de model”, spune Anuța. Însă țesutul nu este ultima etapă, nici în cazul cergilor, nici la covoare. Ca să se taseze țesătura se dă la vâltoare, care e un fel de… „mașină de spălat” de acum sute de ani, a cărei funcționare e asigurată prin căderea apei. „Dau cerga la vâltoare, apa cade peste ea de la șase metri în timp ce cerga se învârte și se bătucește. De abia după aceea putem spune că este gata”, a explicat Anuța.
Priceperea ei și talentul moștenit din moși-strămoși au determinat-o să ducă această artă mai departe și să se dezvolte în permanență, realizând nu doar covoare și cergi, ci și ștergare țesute din bumbac, fețe de masă de asemenea țesute la război și apoi dantelate, brodate tot de mâna ei. „Eu nu merg la foarte multe târguri. Mă duc la Cluj și mai vin aici, la Focșani. Nu am nevoie să plec mai des pentru că la noi, la Săpânța, este zonă turistică. Fac asta de când mă știu, de mică, am învățat de la mama, de la bunici, ele de la străbunici… Cu asta ne ocupăm acolo. Mai demult, erau în fiecare casă câte 2-3 războaie, acum sunt mai rare, dar totuși sunt. Eu am un război cu care țes”, spune Anuța Moldovan.
Mărturisește că țesutul este ocupația ei principală și pasiunea ei, însă nu crede că ar putea supraviețui numai din asta. „Covorul îți ia și-o lună de țesut. Cerga, dacă te ții de ea, o țeși într-o zi, dar până să ajungi să o țeși sunt atâtea altele de făcut, după cum v-am spus. Este de muncă la ele, iar lucrul manual, acesta pe care îl facem noi, nu este niciodată plătit”, consideră Anuța, arătându-mi prețurile: o cergă pentru pat mare costă 250 lei; un covor mare 400 de lei; altă cergă de dimensiuni mai mici 150 de lei, preșul este 35 de lei metrul, traista 30 de lei, ciorapii de lână 20 de lei, cergile mițoase sau „cu ghiță”, cum spune ea, 300 de lei.
Dacă nu vă decideți să achiziționați o cergă, un covor sau alte lucruri realizate de Anuța Moldovan, ea vă așteaptă cu drag s-o vizitați la Săpânța. E drumul lung, dar merită! „Și dacă suntem sănătoși, voi reveni aici și la anu”, ne asigură.
Artă și tradiție în lemn, la standul lui Iordan Gușatu
La un alt stand, ascuns în spatele tarabei pline cu linguri de lemn de toate felurile și mărimile, tăvi pentru servit, mojare de pisat usturoi, fuse, titirezi, funduri de tocat și tot felul de străchini mari și mici, un bărbat mărunțel așezat pe un scăunel lucra de zor la un alt obiect din lemn. Cu o scoabă, omul dădea formă și mai ales adâncime unei alte străchini căreia el îi spune „găvan. Așa se zice la noi în Vâlcea, la Băbeni, de unde sunt eu. Se folosesc la frământat aluatul, la pus slănina la sare, la făcut cârnații. În cele mici se pune salata. De copil mă ocup cu asta, am învățat de la părinți. Dar nu am lucrat mereu, am lucrat ca pirotehnist în armată până m-am pensionat, apoi încă șase ani am fost mediator școlar, am trimis la școală 250 de copii. Apoi m-am apucat de sculptat. Merg prin târguri și arăt oamenilor și cum se fac. Am aici sculele”, zice și arată spre cutia în care ține cuțitele, scoabele, tesla, cuțitoaiele, securea, bisturiurile de sculptat și barda cu care finisează lucrările.
Îmi spune că pe măsură ce a trecut timpul s-a orientat după cererea pieței și îmi dă exemplu tăvile cu locașuri separat scobite pe care, la restaurante sau chiar și acasă pentru cine dorește, pot fi așezate bunătăți felurite. Iar cei ce vor să aibă acasă un colțișor autentic românesc, pot cumpăra de la Iordan Gușatu o măsuță scundă cu trei picioare, plus scaune neaoșe, pe care să mănânce de pe platourile tot de el realizate sau din găvanele de dimensiuni mai mici. „Totul are un dichis”, zice, mucalit. „Lemnul e important. Copacul trebuie tăiat toamna spre iarnă, să nu aibă sevă. Folosesc lemn de salcie, plop, tei… fundurile le fac din fag. De exemplu, ca să fac un găvan iau o bucată de lemn cu diametrul de 20 de centimetri. Îl spintec în două și fac din ele două găvane. Mai întâi se cioplește pe prima față. Pe spate se face fundul. Trasez apoi două cercuri și încep să scobesc cu tesla, iar pe dinafară cu barda. Apoi finisez cu scoaba. Ultima finisare o fac cu cuțitul, cu care-i fac și urechile. Găvanele le fac de la 15 la peste 50 de centimetri diametru. Îmi place foarte mult să lucrez în lemn și să știți că vin la Festivalul Bachus de foarte mulți ani, pentru că îmi place în Vrancea”, a spus Iordan Gușatu.
Și nu este singurul artist popular care a venit să ofere vrâncenilor, la Târgul meșterilor populari din cadrul Festivalului „Bachus”, lucruri făcute de mâinile sale. În ediția viitoare a cotidianului nostru veți putea citi povestea altui meșter popular care a venit la festivalul vrâncean să-și prezinte arta inedită!
