Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Ionel Cel Mare îi explică ministrului Justiției cât costă un penitenciar


Ministrul Justiției, Raluca Prună, nu știe ce înseamnă un penitenciar, a acuzat, vineri, președintele ALDE Vrancea, Ionel Cel Mare. Fost director general adjunct al  Administrației Generale a Penitenciarelor, Ionel Cel Mare, a spus vineri, într-o conferință de presă, că minciuna ministrului Justiției, Raluca Prună, de la CEDO, când a spus că România are un miliard de euro pentru șapte penitenciare este completată de cea referitoare la costurile pentru realizarea penitenciarelor. Liderul ALDE a explicat că un penitenciar nu poate costa mai mult de 50 milioane euro, ceea ce, calculat la șapte penitenciare, ar însemna mai puțin de jumătate din suma avansată inițial de ministrul Justiției. „Cunosc mult mai bine decât doamna ministru Prună cam cât ar costa construirea unui penitenciar. În anul când conduceam sistemul penitenciarelor din România am făcut mai multe vizite în țările occidentale. Nu vorbesc despre Italia, Spania, Olanda unde am văzut foarte multe penitenciare construite în parteneriat public privat dar am văzut în Ungaria, țara apropiată nouă. Am văzut un penitenciar în parteneriat public privat, cu banii unui privat și era tot interesul ca suma să fie mică, fără rabat la calitate. Era un penitenciar de 750 locuri, de maximă siguranță, care a fost construit cu 38 milioane euro. Să spunem că au mai crescut prețurile din 2010 până acum, dar mai multe de 50 milioane euro nu are cum să coste un penitenciar. Doamna Prună habar nu are ce înseamnă un penitenciar. În afară de faptul că a fost odată la Balta Albă nu am văzut să mai fi fost să vadă o unitate de penitenciar”, a precizat Ionel Cel Mare.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?