Un vrâncean de 40 de ani este închis de mai bine de două luni și așteaptă „cuminte” să își rezolve afacerile judiciare în țară, pentru a fi predat autorităților italiene, după ce Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Perugia a solicitat arestarea sa preventivă. Bărbatul are nu mai puțin de 12 mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare italiene, iar anul acesta, chiar înainte de a fi arestat provizoriu, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au început urmărirea penală împotriva sa pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru distrugere și amenințare. În Italia, vrânceanul are de executat în total o pedeapsă de 9 ani, 7 luni și 14 zile și amendă penală de 4.520 euro, pentru deținere ilegală de arme, tăinuire, și mai multe furturi agravante.
În fața instanței din Galați, bărbatul a recunoscut că a comis doar o parte din aceste fapte, însă a arătat că este de acord să fie predat autorităților judiciare italiene, nu înainte de a afla rezultatul în cele două dosare penale din țară. Ceea ce s-a și întâmplat, Curtea de Apel Galați admițând cererea Procuraturii Generale a Republicii de pe lângă Curtea de Apel Perugia, Italia, și a dispus „punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate Ț. V. și predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă. (…) se va dispune amânarea predării persoanei solicitate Ț. V. până la finalizarea soluționării dosarelor penale (…) ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, iar în cazul în care se dispune trimiterea în judecată a persoanei solicitate, până la finalizarea judecății, precum și, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen”.
Între timp, s-a dispus totodată și arestarea provizorie a bărbatului, iar luna trecută acesta a solicitat ceva lămuriri, în cadrul unei contestații la executare, care se va judeca în luna august. Condamnările vrânceanului în Italia au început să „curgă” în primăvara anului 2007. Potrivit celor 12 sentințe care au însumat 9 ani, 7 luni și 14 zile și amendă penală de 4.520 euro, bărbatul a sustras blugi în valoare de 124 euro, un router Philips cu modem integrat, o geantă de damă care conținea, printre altele, suma de 40 de euro, două perechi de ochelari – unul marca Prada, în valoare de 190 euro, ceilalți marca Armani, în valoare de 134 euro, două rochii de damă de culoare gri, marca „Talco”, în valoare totală de 300 euro, 3 flacoane de parfum și una de rom marca Pampero, în valoare de 62,73 euro, o bicicletă de damă de culoare gri dintr-o curte, un telefon mobil dintr-o frizerie, două perechi de pantaloni jeans marca Terranova, cu umerașele incluse. În sentințe se arată și că vrânceanul a primit de la persoane necunoscute o motoretă marca Aprilia, furată în dauna unui cetățean italian, precum și că a deținut un cutter și o șurubelniță.