Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sibiu: Turiştii, invitaţi să cosească în cel mai mare muzeu în aer liber din ţară

Turiştii sunt aşteptaţi să cosească, joi dimineaţa, în cel mai mare muzeu în aer liber din ţară, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului, unde vor fi pregătite coase tradiţionale, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. „Joi, 8 iulie 2021, va aşteptăm să redescoperim tradiţia cositului ca odinioară, în satul arhaic din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Mai precis, la fâneaţa din sectorul Textile, dis de dimineaţă, de la ora 7,00. Vor fi puse la dispoziţia publicului coasele pregătite pentru toţi cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcaşii noştri.

Ca în satul de altădată, la prânzişor, în hotarul fâneţei se va mânca slană cu ceapă. Iniţiativa face parte din Programul Grădină şi peisaj în Muzeul ASTRA‟, se arată în comunicat. Directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, Lucian Robu, precizează că, în satul tradiţional românesc, cositul ierbii avea o mare importanţă în gospodărie. „În vechime, cositul ierbii avea o mare importanţă într-o gospodărie. Din timp, bărbaţii îşi planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau atunci când aveau de cosit şi începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă.

Femeile, dar şi mezinii familiilor adunate în clacă, întorceau fânul cu furca de lemn pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei şi a lemnului din care se face toporâştea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie ( sau cute – piatra de ascuşit), dar şi poveştile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă!‟, a declarat Lucian Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?