Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ziua Alimentației, serbată la Colegiul „Valeriu D. Cotea“


Elevii de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani au marcat la finele săptămânii trecute, în avans, Ziua Alimentației. Liceenii înscriși la clasele de turism și alimentație au pregătit în laboratorul școlii și apoi au oferit produse de patiserie colegilor lor instituționalizați în cadrul modulelor familiale aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Vrancea, sucursala Odobești. Inițiativa le-a aparținut cadrelor didactice Lenuța Ionașcu și Luminița Avram, care, de altfel, au și coordonat activitatea.
Pe lângă degustare, cele două cadre didactice au prezentat alimentele care constituie baza unei vieți sănătoase, într-o manieră relaxată și interactivă. „Considerăm că s-au realizat pași importanți spre o alimentație sănătoasă. Pe lângă bucuria celor care au primit, mai important este sentimentul de împlinire al celui care oferă. Bunătatea și altruismul sunt lecțiile importante pe care toți cei implicați le-au învățat”, au transmis Lenuța Ionașcu și Luminița Avram.
Pe 16 octombrie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Alimentației. Cu acest prilej, pe mapamond se organizează evenimente de solidaritate împotriva foametei, precum și pentru a atrage atenția asupra unei alimentații sănătoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?