Şeful Statului Major al Apărării din Bulgaria, amiralul Emil Eftimov, va efectua, de marţi până joi, o vizită oficială în România, la invitaţia şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu. Potrivit unui comunicat MApN transmis AGERPRES, discuţiile oficialilor militari se vor axa pe creşterea cooperării prin participarea în comun la o serie de iniţiative regionale şi exerciţii în format bilateral şi multinaţional, precum şi pe consolidarea în regiunea Mării Negre a măsurilor din cadrul prezenţei avansate adaptate a NATO.
În program sunt incluse întâlniri la comandamentele Brigăzii Multinaţionale Sud-Est din Craiova, Diviziei Multinaţionale Sud-Est din Bucureşti, Brigăzilor 8 Rachete Operativ Tactice şi 282 Blindată din Focşani şi Regimentului 74 PATRIOT din Mihai Bravu. Vizita mai cuprinde întrevederi ale amiralului Emil Eftimov cu militarii bulgari încadraţi în structurile aliate dislocate pe teritoriul ţării noastre.