Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Firme vrâncene amendate „pentru nerespectarea structurii minime de securitate”

În perioada 14-20 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Sisteme de Securitate au organizat şi desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe linia sistemelor de securitate, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a H.G. 301/2012. Astfel, poliţiştii au verificat 190 de unități comerciale cu privire la întocmirea şi implementarea analizelor de risc la securitatea fizică şi 118 de agenţi de securitate, referitor la modul în care aceştia execută serviciul. Totodată, în cadrul acțiunii au fost legitimate aproximativ 227 de persoane. Printre obiective a fost și verificarea modului de materializare a măsurilor stabilite cu prilejul controalelor anterioare.

În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 48 sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 pentru încălcarea Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 16 sancțiuni pentru încălcarea HG 301/2012 și 17 sancțiuni la alte acte normative, în cuantum de aproximativ 26750 lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea structurii minime de securitate şi pentru nesoluţionarea în termen a măsurilor stabilite prin procesele-verbale de control anterioare. De asemenea, au fost instruiți agenții de pază, iar administratorii societăților comerciale au fost informați cu privire la respectarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Comunicat de presă IPJ Vrancea, 23 iunie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?