Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Focșănean ridicat de acasă și arestat pentru furturi comise în 2011 în Franța

Prins și arestat în urmă cu mai bine de două săptămâni în baza unui mandat emis de autoritățile franceze pentru furturi comise în 2011, un focșănean ar fi dorit să execute pedeapsa în România, însă instanța a dispus ca acesta să fie transferat pentru un „sejur” în străinătate. În Franța, focșăneanul în vârstă de 36 de ani avea o condamnare definitivă încă din martie 2016, autoritățile franceze emițând mandatul de arestare luna trecută, respectiv pentru ca acesta să execute 3 ani închisoare, în condițiile în care legislația penală română prevede pentru aceleași infracțiuni pedeapsa de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Autoritățile franceze au cântărit că pentru cele 9 fapte comise în ianuarie și februarie 2011, focșăneanul trebuie să răspundă, chiar și după atâția ani. „Persoana solicitată A. A. A. a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităților judiciare franceze, deoarece familia sa se află pe teritoriul României și este tatăl a 2 copii minori. Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum și motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea apreciază că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare. Prin urmare, motivul opțional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situație specială, care ar impune refuzul predării, urmând a se lua în considerare rațiunile ce țin, preponderent, de asigurarea bunei desfășurări a procedurii și recunoașterea și încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare”, au reținut judecătorii de la Curtea de Apel Galați atunci când au dispus arestarea focșăneanului pentru o lună și predarea acestuia autorităților franceze.

De menționat că focșăneanul are și în țară o condamnare definitivă din 2019, pentru tâlhărie. Acesta a primit 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru o faptă comisă în august 2018 împreună cu un alt bărbat, când au deposedat prin violență o parte vătămată de 170 de lei. Persoana vătămată se afla pe treptele din fața ușii de acces al Adăpostului de Noapte din municipiu și a fost o victimă sigură, dat fiind că se deplasa cu ajutorul a două cârje, având o problemă medicală la piciorul stâng.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?