O femeie de 82 de ani a fost scoasă de polițiști din locuința inundată, în comuna Biliești.
În această dimineață, în jurul orei 04.00, un echipaj de poliție al Secției 1 Poliție Rurală Golești a intervenit în comuna Biliești, acolo unde, o femeie în vârstă de 82 de ani, se afla în locuința inundată.
Unul dintre polițiștii aflați în serviciu pe timpul nopții a fost șeful de post al comunei Biliești care, cunoscând faptul că femeia locuia singura, a mers să verifice situația în care se află aceasta.
Echipajul de poliție a constatat că atât în curtea locuinței cât și în interiorul acesteia cantitatea de precipitații acumulată atingea circa 100 cm, femeia aflându-se, astfel, într-o reală situație de pericol.
Imediat, au pătruns în interior, unde au găsit femeia în vârstă de 82 de ani, dormind.
Doamna Profira a fost evacuată, pe brațe, de către cei doi polițiști și ulterior a fost condusă la o familie din vecinătate, unde este în siguranță.
Comunicat IPJ Vrancea, 20 iunie 2021