A fost rupt digul de protecție pe malul Putnei, în amonte de podul rutier de la Garoafa. Apele învolburate ale Putnei au rupt și aproape 500 metri din drumul de legătură dintre podul rutier și podul de cale ferată. Primarul comunei, Laurențiu Diaconu ne-a spus că viitura care a venit pe Putna a inundat și circa 200 hectare de islaz și aproape 700 hectare de teren agricol. Autoritățile locale sunt pregătite să intervină cu utilaje atunci când condițiile meteo vor permite.