Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Administrator din Constanța, țeapă cu tablă în valoare de peste 64.000 de lei în Vrancea

Un administrator al unei societăți din Constanța este acuzat la noi în județ de înșelăciune, în urma unei afaceri pe care a făcut-o cu o firmă din Vrancea. Paguba reținută în dosar este de peste 64.000 de lei, respectiv contravaloarea unei facturi achitate de societatea din Vrancea pentru diverse cantități de tablă, pe care administratorul constănțean s-a angajat să le trimită înainte de sărbătorile de iarnă din anul 2015. La scurt timp însă, administratorul societății din Vrancea a realizat că nu va mai primi nimic în schimbul banilor, astfel că a făcut plângere la poliție, în timpul cercetărilor descoperindu-se că firma din Constanța era chiar în insolvență la momentul perfectării afacerii, așa că nici nu avea voie să deruleze astfel de operațiuni.

Din ce s-a reținut în rechizitoriu, nu a fost simplu ca păgubitul să dea de urma celui acuzat că îl înșelase, în condițiile în care perfectaseră amănuntele la telefon, iar de intermedierea relațiilor contractuale se ocupase o altă persoană. De altfel, inițial ancheta a urmărit încă doi suspecți, cel care ar fi intermediat relația de afaceri, precum și concubina inculpatului. Ulterior, rechizitoriul s-a conturat cu un singur inculpat, administratorul constănțean. În timpul anchetei, inculpatul nu a avut vreo explicație, doar a comunicat prin intermediul unui avocat că nu dorește să dea declarații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?