Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Atletism: Claudia Prisecaru, campioană a României la cros


Cea ma bună alergătoare a Vrancei, multiplă campioană a României în curse de 1500 metri și 3000 de metri – plat sau cu obstacole, Claudia Prisecaru, o mână de fată cu un talent de excepție, a devenit în premieră pentru ea campioană națională și la cros, 4 km., juniori I.
În cursa din finala Campionatului Național de cros de sâmbătă, de la Băile Felix, Claudia a încheiat pe prima poziție și a primit medalia de aur, pentru care a muncit din greu câteva luni la munte, la Piatra Arsă, pe stadionul Milcovul, la Focșani și la Băile Felix. La munte și la Băile Felix s-a pregătit sub îndrumarea profesorului Cristian Orza, iar la Focșani sub atenta observare a antrenorului Fănel Iliescu.     
După cursă, într-un text ce însoțește fotografia de la premiere, pe facebook, Claudia a scris:” Mulțumesc celor care au încredere în mine și care mă susțin! Astăzi campioană de cros fiind pentru prima oară, este un rezultat foarte bun! Sunt fericită! Imi doream acest titlu și am știut că voi reuși pentru că am muncit mult! Îmi doresc și la Balcaniadă același lucru. Mulțumesc domnului director Petrea Vîlcu pentru sprijin și în mod special domnului profesor (n.n. Cristian Orza)”.
La rândul său, antrenorul Fănel Iliescu, cel care o îndrumă în pregătirea pe care Claudia o face la Focșani, a scris că prin obținerea acestui rezultat sportiva s-a calificat pentru Balcaniada și Campionatele Europene de cros. „Felicitări sportivei și antrenorului Cristian Orza!” În încheierea postării sale Fănel Iliescu formulează o constatare, din perspectiva antrenorului: „În perioada următoare sportiva ar dori o perioadă de pregătire de 10 zile la Olănești, după care va pleca la Balcaniada de cros programată pentru 5 noiembrie. Dorința Claudiei se poate împlini doar dacă va exista sursa financiară!”
Cum Claudia Prisecaru reprezintă la Balcaniadă și la Europeanul de cros România, dar și Vrancea, poate că resursa financiară despre care vorbește antrenorul Fănel Iliescu va fi găsită!        

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?