Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO: Incendiu la Vârteșcoiu

BULETIN INFORMATIV

O butelie montată necorespunzător la un aparat de gătit a provocat astăzi un incendiu la o gospodărie din comuna Vârteșcoiu.

Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 14:45.

Spre locul indicat s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 2 echipaje din Detașamentului de Pompieri Focșani. Pentru gestionarea situației de urgență eficient, au acționat în cooperare și pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Odobești, care au intervenit cu o autospecială de stingere, și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vârteșcoiu.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o bucătărie de vară și la acoperișul locuinței.

Echipajele de stingere au acționat cu profesionalism și au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime sau persoane rănite. Totodată, datorită intervenției prompte au fost salvate bunurile aflate în locuință.

În urma evenimentului a ars anexa în care funcționa bucătăria de vară, în suprafață de 30 mp și circa 70 mp din acoperișul locuinței.

***

Măsuri de prevenire a incendiilor

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al județului Vrancea reaminteştecetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţiomeneşti.

  • Se interzice folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate, ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
  • Se interzice cu desăvârșire încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor regulatorilor de presiune sau a furtunului; verificarea se va face numai cu apă cu săpun;
  • Se interzice așezarea sau păstrarea buteliilor de gaze în apropierea oricăror surse de căldură ori sub acțiunea directă a razelor solare;
  • Este interzisă trecerea (transvazarea) gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
  • La aprinderea focului la aragaze sau sobe alimentate cu gaze naturale, folosiți principiul gaz pe flacără ( întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz). Recomandăm utilizarea aprinzătorului electric.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?