Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO: Magazine și cafenele din vecinătatea școlilor, controlate de polițiștii vrânceni; 87 de elevi legitimați

POLIȚIȘTII ȘI JANDARMII ACȚIONEAZĂ ÎN CONTINUARE PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR ÎN ZONA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

             În perioada 26-28 mai a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, în vederea prevenirii și combaterii absenteismului școlar, precum și pentru prevenirea încălcării unor norme de conviețuire socială și de ordine publică.

 Activitățile au avut drept scop consolidarea unui climat de siguranță în mediul școlar și în zonele adiacente unităților de învățământ.

Principalele obiective urmărite au fost despistarea și identificarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care aceștia fac parte și transmiterea datelor obținute la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea pentru luarea măsurilor specifice.

De asemenea, au fost verificați 12 agenți economici (magazine, cafenele, localuri de alimentație publică, etc.) care își desfășoară activitatea în incinta unităților de învățământ, precum și în zonele adiacente acestora, cu privire la prezența unor elevi care absentau de la cursuri.

Din totalul de 87 de elevi legitimați, 11 dintre aceștia lipseau de la cursuri, 59 se aflau după orele de curs, iar 17 se aflau în pauză, în zona adiacentă unității de învățământ.

Administratorilor și angajaților unităților economice verificate le-au fost reamintite prevederile legale în ceea ce privește servirea minorilor cu alcool și țigări, dar și a prevederilor Legii nr. 61/1991.

Activităţile pe această linie vor continua, poliţiştii urmând să se deplaseze și la alte unităţi de învăţământ aflate în responsabilitate, unde vor organiza întâlniri cu elevii pentru a discuta cu aceştia despre absenteismul şcolar.

Comunicat IPJ Vrancea din 27 mai 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?