Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO! Amenzi de 10 mii lei și lemn confiscat, în urma unei acțiuni a polițiștilor de la Vidra

ACŢIUNILE POLIŢIŞTILOR VRÂNCENI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA DELICTELOR SILVICE

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au acționat pentru verificarea legalității activităților desfășurate în domeniul silvic, aplicând sancțiuni contravenționale în cuantum de 10 000 lei. În urma activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic, au fost constatate 9 infracțiuni și au fost aplicate sancţiuni contravenționale, fiind confiscați peste 21 metri cubi de material lemnos.

Vineri, 14 mai a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani și ai Bazei Experimentale Vidra au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

În urma celor 18 controale, din care 11 desfășurate pe drumurile publice, 2 la depozite/instalații de material lemnos și 5 în fondul forestier, polițiștii au constatat 9 infracțiuni la regimul silvic și au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în cuantum de 10000 lei.

Poliţiştii vor continua activităţile în vederea protejării fondului forestier prin prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală precum şi depistarea şi sancţionarea faptelor de natură contravenţională prevăzute de legislaţia în domeniul silvic.

Comunicat de presă IPJ Vrancea, 17 mai 2021

Foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?