Aripa PNL și USR PLUS și-a impus din nou oamenii în comisiile și consiliile din cadrul unităților de învățământ din Focșani. De fapt mai mult un singur om, nou-venitul Nicolae Răduță, electronist ca pregătire, admirator al lui Ion Ștefan „Grindă” în convingere, acesta urmând a fi mândrul reprezentant în mai multe unități de învățământ. S-a votat ieri, democratic, strict de către PNL și USR PLUS, care au majoritate în Consiliul Local Focșani și își permit să decidă peste tot ce e de făcut. Votul a fost necesar odată cu modificarea componenței CL Focșani, după plecarea consilierilor Neculai Tănase (PNL) și Corina Atanasiu (USR PLUS) spre zările mai bune de secretari de stat în ministere. În locul acestora au poposit electronistul Nicolae Răduță (PNL) și economista Mirela Stroie (USR PLUS), aceasta din urmă fiind jumătatea unui alt consilier, însă județean, Gheorghe Stroie.
PNL și-a păstrat toate avantajele, mai mult sau mai puțin importante, astfel că Răduță va fi reprezentantul Consiliului local al municipiului Focșani în comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Școala Gimnazială „Ion Basgan”, la „Ștefan cel Mare”, la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, la Liceul Tehnologic „G. G. Longinescu”, la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, la Clubul Sportiv Școlar, dar și reprezentant în consiliul de administrație la Școala Gimnazială „Oana-Diana Renea”, la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” și la Colegiul Național „Unirea”.
Propuneri pentru reprezentări au venit și de la grupul PSD, minoritar însă la vot, astfel că nu au contat. De altfel, grupul PSD s-a și abținut de la votul ulterior pe aceste proiecte, din cauza procedurii impuse de PNL și USR PLUS.
Pentru aripa majoritară discuțiile au fost făcute de Cristian Zîrnă, șofer în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Vrancea. El a fost cel care a stabilit inclusiv cum se va desfășura votul. Aceasta în condițiile în care, în urmă cu o săptămână, PNL anunțase că are un lider de grup, în persoana lui Victor Dumitru, care de altfel nu a avut mare lucru de spus. O fi un titlu onorific, probabil. Și, prin vocea lui Zîrnă, propunerea PNL și USR PLUS a fost aproape liniară: Nicolae Răduță. La două dintre proiecte, Zîrnă a făcut totuși o concesie și a propus-o pe Alexandra Tătaru, aceasta urmând a reprezenta CL Focșani în consiliul de administrație la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” și în consiliul de administrație la Colegiul tehnic Auto „Traian Vuia”. Mirela Stroie va fi în comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani, un loc găsindu-se și pentru Ana Maria Dimitriu, care a acceptat propunerea de a se surmena în consiliul de administrație la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu”. Dacă tot se plictisește ca viceprimar cu salariu și altceva nimic.