Imaginile triste de anul trecut în care preoții înconjurau singuri, fără enoriași, bisericile în Vinerea Mare, au devenit doar o tristă amintire. Anul acesta, credincioșii au putut participa la slujbă, respectând însă măsurile de siguranță impuse de pandemie. Soarele blând al sfârșitului de aprilie i-a încurajat pe mulți oameni să iasă din casă pentru a veni la biserică. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor vestește punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos care se va ridica din morți în a treia zi. În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioșii ortodocși vor primi Lumina Sfântă a Învierii Domnului Iisus Hristos. La Biserica ,,Sfântul Nicolae”- Umbră din Focșani, pr. Valeriu Tufaru i-a pomenit în rugăciunile sale și pe cei bolnavi aflați în spitale, cerându-i lui Dumnezeu să-i însănătoșească. Încă nu am învins pandemia, dar, prin credință, reușim să învingem teama. Sărbători luminate și binecuvântate.