Doi dintre cei șapte tineri arestați săptămâna trecută pentru trafic de droguri, de judecătorii de la Tribunalul Vrancea, au fost puși în libertate de magistrații Curții de Apel Galați, iar unul a fost plasat în arest la domiciliu. Este vorba de Tudor Cristian F., Ionuț Cosmin L. și Adrian Constantin S..
Astfel, Ionuț Cosmin L. a fost plasat în arest la domiciliu pentru 21 de zile, iar Tudor Cristian F. și Adrian Constantin S. au fost puși sub control judiciar pentru câte 60 de zile. „Admite contestațiile formulate de inculpații Feraru Tudor Cristian, Lescae Ionuț Cosmin și Seranfir Adrian Constantin. Desființează în parte încheierea de ședință din data de 25.10.2016, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr. 2972/91/2016 al Tribunalului Vrancea și, în rejudecare: Înlătură din încheierea contestată dispozițiile privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpații Feraru Tudor Cristian, Lescae Ionuț Cosmin și Seranfir Adrian Constantin”, este decizia magistraților gălățeni.
În privința celorlalte persoane din dosar, decizia magistraților vrânceni a fost menținută. Astfel, în arest se mai află patru tineri, iar o femeie este în arest la domiciliu. Ea este mama unuia dintre acuzați, fiind bănuită că a vândut droguri în perioada în care fiul său era internat la psihiatrie.
Decizia judecătorilor gălățeni, potrivit portalului instanțelor de judecată: „Respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vrancea, de arestare preventivă a inculpaților Feraru Tudor Cristian, Lescae Ionuț Cosmin și Seranfir Adrian Constantin. (…) înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului Lescae Ionuț Cosmin cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 21 de zile, cu începere de la data de 03.11.2016, până la data de 23.11.2016, inclusiv. (…) impune inculpatului Lescae Ionuț Cosmin obligația de a nu părăsi imobilul din municipiul Galați, (…), fără permisiunea organelor de urmărire penală. (…) pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații: – să se prezinte în fața organelor de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi și libertăți ori de câte ori este chemat; – să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalți inculpați ori cu martorii din lucrări; – să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. (…) atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Încredințează supravegherea inculpaților pe durata măsurii preventive Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 47/U.P./25.10.2016 emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vrancea, dacă acesta nu este arestat în altă cauză. (…) dispune comunicarea prezentei încheieri către Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea, Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Poliția municipiului Tecuci, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Tecuci, Direcția Generală de Pașapoarte și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. (…) înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului Feraru Tudor Cristian cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu începere de la data de 03.11.2016, până la data de 01.01.2017, inclusiv. (…) pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: – să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar pe rolul căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; – să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; – să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar pe rolul căruia se află cauza; – să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilal?i inculpa?i sau cu martorii din cauză; – să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Supravegherea inculpatului pe durata măsurii preventive va fi efectuată de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați. (…) atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu o măsură preventivă mai gravă. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Feraru Tudor Cristian de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 46/U.P./25.10.2016, emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vrancea, dacă acesta nu este arestat în altă cauză. (…) dispune comunicare prezentei încheieri către Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Galați, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Galați, Direcția Generală de Pașapoarte, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. (…) înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului Seranfir Adrian Constantin cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu începere de la care inculpatul nu se va mai afla sub imperiul unei măsuri preventive mai aspre sau, eventual, în executarea pedepsei ce i-ar putea fi aplicată în cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 3685/121/2015. (…) pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: – să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar pe rolul căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; – să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; – să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar pe rolul căruia se află cauza; – să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalți inculpați sau cu martorii din cauză; – să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Supravegherea inculpatului pe durata măsurii preventive va fi efectuată de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați. (…) atrage atenția inculpatului Seranfir Adrian Constantin că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu o măsură preventivă mai gravă. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 44/U.P./25.10.2016, emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vrancea, dacă acesta nu este arestat în altă cauză. (…) dispune comunicare prezentei încheieri către Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Galați, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Galați, Direcția Generală de Pașapoarte, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Menține celelalte dispoziții ale încheierii contestate. Respinge ca nefondate contestațiile declarate împotriva aceleiași încheieri de către inculpații Apostol Neculai, Ciulin Toma Nicușor, Manole Liviu și Voicu Octavian. (…) obligă pe fiecare dintre inculpații Apostol Neculai, Ciulin Toma Nicușor, Manole Liviu și Voicu Octavian la plata către stat a câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în cameră de consiliu, azi, 03.11.2016”.