Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO: Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns! Ideile PNL-USR Plus pentru Focșani: demolări, „copacul vieții” din metal, blocuri ca în „Jack și vrejul de fasole”

Primarul Cristi Misăilă a explicat ieri într-o conferință de presă misterul nemulțumirii viceprimarului Ana Maria Dimitriu, nemulțumire legată de „butonul roșu” care aparent nu i-ar fi permis acesteia să prezideze ședința de Consiliu Local. Cum în ședința de ieri aleșii focșăneni trebuiau să discute inclusiv bugetul municipiului pe 2021, liberalii ar fi făcut orice numai ca să nu se observe că puțin îi interesează de dezvoltarea orașului și că habar nu au de administrație. Drept urmare a fost încheiată ședința de Consiliu Local pentru ceea ce probabil va rămâne în anale drept bancul cu butonul roșu. Sau ceva de genu’.

După cum a relatat primarul, 20 de zile au avut la dispoziție cei din aripa majoritară a CL Focșani să vină cu propuneri și amendamente pe buget, din data de 6 aprilie – când a fost publicat proiectul pe site, și până pe 26 aprilie, luni, când a avut loc ședința de comisii. În aceste 20 de zile, ideile de proiecte le-au dat de furcă celor 11, astfel că abia în al 12-lea ceas au scos câte ceva.

Dacă nu au avut nimic de spus la dezbaterea pe buget și nici nu au venit cu amendamente la proiectul de buget, pe 26 aprilie, ulterior ședinței de comisii, PNL și USR Plus au trimis la Primăria Focșani un simulacru de propuneri de proiecte de investiții, 26 la număr. „Legea privind finanțele publice locale spune foarte clar la articolul 45 care sunt condițiile pentru includerea investițiilor în proiectul de buget. Au venit de exemplu cu o temă de proiect foarte frumoasă, nu am nimic împotrivă, pentru realizarea unei grădini botanice și zoologice în municipiul Focșani. Fără să spună dacă au identificat o suprafață de teren, să ne prezinte – așa cum spune legea – o notă de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării unei asemenea investiții, să ne spună care ar fi sumele estimative pe care dumnealor ar vrea să le investească din bugetul local sau care este sursa de finanțare mai exact, poate vor să atragă fonduri europene. Adică în buget, aceste investiții se trec la anumite capitole: finanțate din buget local, finanțare de la bugetul României, din alte surse de finanțare, din bugetul fondurilor europene… Nu ne-au prezentat nimic”, a dat primarul un exemplu de propunere venită pe calea registraturii.

Deși menționată ultima în lista celor 11 magnifici de la PNL și USR Plus, trebuie subliniată cu prioritate și ideea achiziției „unui copac solar inteligent care răspunde cerințelor societății de azi atât din punct de vedere energetic, ecologic cât și social, funcționând ca loc de întâlnire pentru comunitate, având un design futuristic, cu funcții interactive multiple, în special pentru copii, ce le pot accesa cu ușurință și devenind un punct de interes major pentru aceștia, autosustenabil și care îndeplinește rolul de încărcare dispozitive electronice, poate susține senzori meteorologici, de radiație, de măsurare a calității aeruui sau a poluării, este un provider de internet WiFi gratuit, iar în același timp realizează un iluminat pe timp de noapte cu tehnologia led”.

Un fel de Copac al vieții din Games of Thrones, însă metalic și fără a exista o fundamentare pentru această achiziție. „E o idee interesantă, într-adevăr. Și dacă am fi rezolvat toate problemele în Focșani cred că așa am fi încheiat toate capitolele de investiții din municipiu. De fapt este o structură metalică și nu știu cât de mult poluează atmosfera producătorul, în momentul în care îl asamblează și produce. La frumoasa suma de 350.000 de lei”, a explicat primarul.

Aripa deja menționată a CL Focșani își asumă însă sub semnătură și altfel de propuneri, pe același calapod. Aruncă de exemplu în vânt idei despre construirea unui complex pentru locuințe sociale despre care primarul afirmă că s-ar putea realiza, numai că sunt anumiți pași de urmat. „Au prins în zbor niște idei, noi am discutat și am stabilit că avem nevoie de un număr mare de locuințe sociale, am identificat un teren, însă avem nevoie de finalizarea Planului Urbanistic General, pentru că este în extravilan. Există un program guvernamental prin care sunt finanțate aceste tipuri de investiții, cu o singură condiție: terenul să fie în intravilan. Și există un principiu de bază. Când introduci în buget un proiect de genul acesta, în primul rând trebuie să ai o sumă și să spui că o asiguri diminuând sau tăind de la un alt capitol bugetar. Pentru că un buget trebuie să se închidă cu venituri egal cu cheltuieli. Nu au venit să precizeze. Pur și simplu ni le-au pus în brațe”, a explicat primarul, pe înțelesul tuturor. Sau al unora dintre noi, cel puțin.

Ne-au mai spus ceva. Construirea unui complex social care să cuprindă centre pentru persoane vârstnice și pentru îngrijirea persoanelor cu probleme sociale. Este un asemenea proiect cuprins în proiectul de buget, pentru a se realiza studiul de fezabilitate. Avem în curtea Căminului pentru persoane vârstnice o fundație începută de foarte mulți ani, pe care am vrea să o valorificăm, pentru că avem expertiza tehnică făcută”, a precizat Cristi Misăilă. Primarul a mai dat exemplu de o idee care i s-a părut interesantă, anume Realizarea Parcului Unirii – Central Park, dovadă că majoritatea din CL Focșani a renunțat la pe moment la zmetia cu tunelul subteran. Însă în rândurile propuse – pentru că proiect nici nu poate fi numit, aceștia habar nu au avut cum se numește parcul din zona 0 a municipiului, anume Grădina Publică, ci au scris pur și simplu că este vorba despre unirea celor două parcuri, Schuman cu Parcul Unirii! Fără explicații legate de costuri, sursă de finanțare și așa mai departe. Important este să anulăm complet Maior Gheorghe Pastia, o arteră principală de circulație.

Unele dintre idei sunt de-a dreptul ridicole. Cum este reabilitarea pasajului subteran și a peroanelor din Gara Focșani, care aparțin CFR și nicidecum municipalității, realizarea unui parc în Cartierul CFR – în condițiile în care teren disponibil nu există, iar acești consilieri se opun alocării de fonduri pentru continuarea investiției în Parcul Nicolae Bălcescu, aflat la doi pași de zona identificată, sau realizarea de acoperișuri verzi și pereți verticali verzi la toate blocurile – probabil pe sistemul „Jack și vrejul de fasole”. O altă idee a aripii majoritare este și demolarea Corpului B de la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, clădire monument istoric. Nu e importantă conservarea sau refacerea imobilului, atât cât a mai rămas din el, ci întocmirea documentației pentru demolare.

Mergând pe firul ideilor transpuse cu liniuță de la capăt, consilierii dovedesc că habar nu au de investițiile din Focșani. Astfel, vor includerea în proiectul de buget a reabilitării Străzii Lepoldina Bălănuță – care a fost deja asfaltată prin programul derulat de Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani. Legat de reabilitări, cei 11 consilieri fac vorbire despre parcarea din vecinătatea Zonei 2 Stejari, care urmează a fi inclusă într-un proiect deja existent – Resistematizarea infrastructurii de transport, despre reabilitarea Străzii Lupeni – care urmează a se realiza după finalizarea proiectului deja existent Reabilitarea și modernizarea spațiilor publice urbane din zona Bahne, sau despre reabilitarea Străzii Argeș – care este într-un proiect inclus în lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții.

Liberalii și cei doi consilieri USR Plus au și alte idei, care se cam bat însă cap în cap cu ce refuză a vota în ședințe. Ar fi vorba despre amenajarea unui loc de joacă pentru copii, pe Ghinea Dorinel, deși nu au dorit sub nicio formă de la începutul anului să aprobe alocarea fondurilor necesare pentru reabilitarea mai multor locuri de joacă în municipiu, printre care și acesta. Locuri de joacă ar mai vrea și în Cartierele ANL – pe Democrației, unde DDSP are deja un plan de investiții, dar și pe strada Patriei, în condițiile în care aici nu prea există suprafețe de teren libere. Tot legat de planul de investiții derulat de DDSP Focșani, de care cei 11 habar nu au, sunt și propunerile de amenajare a Parcului de pe Unirea Principatelor, și reabilitarea spațiilor verzi de pe Bulevardul Unirii. De altfel, și o altă propunere lacunară a celor 11 era deja în plan pentru investițiile anului 2021: reabilitarea locurilor de parcare de pe Bulevardul Unirii, care va fi realizată după ce DDSP va prelua amplasamentele de la Parking.

Au fost propuse și idei legate de racordarea la gaze a blocurilor de pe Aleea Căminului și de pe Arhitect Mincu, în condițiile în care această investiție poate fi realizată doar de către operatorul de rețea, nicidecum de municipalitate. Sau montarea de dispensere cu pungi de unică folosință, pentru proprietarii animalelor de companie – în condițiile în care astfel de investiții sunt prevăzute în cadrul proiectului pentru amenajarea Parcului Bălcescu și a celui legat de reabilitarea spațiilor publice urbane din Bahne. Ca iubitori de animale ce sunt, cei 11 s-au gândit și la un parc pentru animale, pe Strada Garofiței, în condițiile în care aici nu există niciun teren care să poată fi folosit în acest scop.

Cei 11 vor de asemenea și ca în proiectul de buget să se regăsească, prin magie, și documentația pentru gardul și porțile de la Școala Nicolae Iorga, în condițiile în care nu au venit cu vreo notă de fundamentare care să aibă în spate oferte financiare din partea operatorilor economici. Din perspectiva celor 11, în buget ar trebui incluse și cheltuieli pentru afișajul, pe o perioadă de 10 zile, a elevilor care fac cinste orașului. „Este o inițiativă foarte frumoasă. Dar ce să caute la buget, trebuie să alocăm bani pentru a afișa aceste realizări ale copiilor noștri? Cei care dețin spațiile publicitare din oraș pot permite pe o perioadă de timp să fie făcute aceste afișaje gratuit, sau în compensare cu plata chiriei. Din punctul meu de vedere chestia cu butonul roșu este o găselniță, pentru că dumnealor nu au fost în stare să facă măcar niște note de fundamentare serioase, să vină cu sume cât de cât apropiate de realitate”, a atras atenția primarul Cristi Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?