Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Duminică, polițiștii au stat lângă biserici și le-au reamintit oamenilor că masca e obligatorie; în week-end, valoarea amenzilor a depășit 34 mii lei

VERIFICĂRI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EFECTELOR PANDEMIEI DE COVID-19

             În ultimele 48 de ore, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.       

Astfel, polițiștii, împreună cu jandarmi, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 28 de acțiuni punctuale, la nivelul județului Vrancea.

Au fost efectuate peste 1200 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.

În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 399 sancțiuni contravenționale, în valoare de 34050 lei.

Totodată, poliţiştii vrânceni au continuat şi săptămâna trecută activităţile de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la măsurile individuale de protecţie stabilite pe perioada stării de alertă, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.

Astfel, ieri, 25 aprilie, în cadrul activităților desfășurate în proximitatea lăcașurilor de cult, poliţiştii le-au reamintit cetăţenilor faptul că purtarea măştii este obligatorie în toate spaţiile publice, închise sau deschise.

Scopul acţiunilor a fost protejarea sănătăţii cetăţenilor şi prevenirea desfăşurării unor activităţi care ar putea duce la creşterea numărului de infectări.

Nu în ultimul rând, recomandările au fost susţinute de materiale cu caracter preventiv şi măşti de protecţie, pe care le-au distribuit oamenilor.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

 Comunicat IPJ Vrancea din 26 aprilie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?