Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Niciun părinte în Piața Unirii la mitingul împotriva violenței asupra copiilor


Mitingul împotriva violenței asupra copilului, care trebuia să aibă loc duminică, în Piața Unirii din Focșani, nu a interesat niciun părinte. Mai mulți părinți și-au anunțat prezența, potrivit organizatoarei mitingului, Iuliana Miron, de la Vrâncioaia, cea care a avut curajul să facă publice bătăile și jignirile la care au fost supuși unii copii de la grădinița din satul Poiana. Aceștia nu au mai ajuns însă în Piața Unirii din Focșani, poate din cauza celor câțiva stropi de ploaie căzuți și a frigului, le găsește o scuză tot Iuliana Miron. Au venit în schimb câțiva adolescenți.
Iuliana Miron a obținut toate aprobările pentru organizarea mitingului, a distribuit fluturași, a mers pe la mai multe unități de învățământ, din mai multe localități, pentru a anunța că va organiza această manifestare împotriva violenței asupra copiilor, dar în cele din urmă s-a trezit singură în Piața Unirii din Focșani. „Nu-¬mi vine să cred că nu a venit nimeni la miting, mai ales că am fost în școli pentru a anunța organizarea manifestării. Mă bazam pe cel puțin 25 de persoane care au spus cu certitudine că vor fi aici (Piața Unirii-n.r.). Îmi pare rău… poate din cauza frigului și a picăturilor de ploaie. Eu mi-am făcut datoria!„, ne¬-a spus aceasta Iuliana Miron.
Pe pagina de facebook a cotidianului Monitorul de Vrancea, comentariile nu au întârziat să apară. „Dacă era ptr. protecția animalelor veneau grămadă!”, a scris o cititoare. „Sincer regret, dar nu am știut și sunt sigură că sunt multi părinți în aceeași postură altfel am fi fost acolo și eu te susțin”, a scris o altă cititoare. „Mai bine protestăm pentru ursuleți, copiii să mai aștepte…frumoasă nație…”, este mesajul postat un cititor.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?